Caută 
5 MIN
Cum arată camera copiilor audiaţi în procese? La Iaşi, aceştia sunt acum văzuţi prin geam unidirecţional. Este noua cameră a copiilor, care până acum erau traumatizaţi în timpul participării direct în sala de judecată. Micuţii pot fi audiaţi într-o cameră în timp ce se joacă. Am fost acolo: cum arată aceasta? Iniţiativa creării acesteia aparţine unei foste jurnaliste a cotidianului nostru, acum avocat. Modelul se extinde în întreaga ţară
Curtea de Apel şi Tribunalul Iaşi au de acum o cameră dedicată copiilor care urmează să fie audiaţi în diverse procese penale sau civile. Dacă discuţia cu judecătorul putea fi până acum o experienţă traumatizantă pentru cei mici, camera de audiere pentru minori, care funcţionează începând din această lună, oferă celor mici posibilitatea să discute cu magistraţii în timp ce se joacă, desenează, scriu pe tablă sau stau confortabil pe un mini-fotoliu, la lumina unui lampadar pufos din pene. De pe un perete, îi veghează o familie de elefanţi.
Pe celălalt, e montată o oglindă uriaşă, care împreună cu tencuiala luminoasă, în formă de norişori galbeni, transformă camera în oaza de linişte dintr-o clădire care găzduieşte, în mii de dosare, mii de neînţelegeri ale adulţilor. “Elefanţii sunt prietenoşi, sunt un semn de stabilitate, dau încredere. Camera am amenajat-o cu forţe proprii, cu echipa noastră. Ne-am gândit să o facem cu totul pe gustul copiilor. Iar acum, spun judecătorii, copiii încep să vorbească mai cu încredere. Dar mai întâi se joacă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi, judecător Diana Micu Cheptene.
Îi observă fără să fie văzuţi
Două camere de supraveghere filmează discuţia judecătorului cu minorul din camera de audiere, iar microfoane ascunse în spatele unei mici canapele sau în întrerupător captează spusele micuţilor. Ce nu ştiu copiii e că în vreme ce ei se joacă, se acomodează, se obişnuiesc cu spaţiul şi apoi vorbesc cu judecătorul, din camera alăturată grefierii, avocaţii şi cine mai este necesar să fie prezent îi observă, fără să fie văzuţi. Oglinda este de fapt un geam unidirecţional, care permite vizualizarea numai spre sala de audiere minori, fără a fi văzute persoanele care se află în sala de asistenţă, iar la audieri sunt prezenţi toţi cei care erau prezenţi şi până acum la procesele cu minori, doar că cei mici nu îi văd.
“Suntem singura instanţă din ţară care a reuşit să amenajeze camera de audiere pentru minori cu acest geam unidirecţional. Ştiu că mai sunt câteva doar pe lângă Parchete de pe lângă judecătorii”, subliniază reprezentanta Curţii de Apel, care povesteşte cu aceeaşi pasiune şi despre o altă cameră, tot pentru copii, din incinta aceleiaşi clădiri. E camera de aşteptare pentru copiii ai căror părinţi trebuie să se prezinte în faţa instanţei şi nu au în grija cui să-i lase pe cei mici. La fel de plină de jucării şi de colorată, şi această cameră e concepută astfel încât cei mici să nu plece traumatizaţi din clădirea celor două instanţe: Tribunal şi Curte de Apel. De la intrarea în clădirea impunătoare a Curţii de Apel şi până la camera de audiere pentru minori, traseul e punctat cu mici afişe prin care un elefant desenat îi conduce pe copii către camera de joacă. Elefănţelul prietenos este creaţia unui grefier de la Curtea de Apel Iaşi.
Judecătoarea Diana Micu Cheptene spune că nici Judecătoria Iaşi nu a fost uitată. Doar că, din lipsă de spaţiu, la judecătorie nu există camera din spatele oglinzii. Acolo, însă, informaticienii instanţelor ieşene au instalat aparatura care permite ca discuţia din camera de joacă, dintre magistrat şi copil, să fie transmisă live în sala de judecată. Deşi mai mică, şi camera de audiere a minorilor de la Judecătorie e colorată şi plină ochi de jucării. Firesc, confirmă judecătoarea Corina Varvara, preşedinta Judecătoriei Iaşi, care povesteşte din propria experienţă cum se făceau înainte audierile minorilor: „Audierea înainte se făcea în Camera Judecătorilor. Eu mi-am început cariera la Bacău. Era o cladire veche, cu birouri ale judecătorilor destul de mici, stăteam câte 4-5 judecători, sau 6, depinde, înconjuraţi de foarte multe dosare şi minorul trebuia să vină la tine în birou, pentru că nu exista o cameră unde să te poţi retrage cu acel copilaş. Singurul avantaj era că nu mai puneam roba pe noi, tocmai ca să nu existe o discrepanţă foarte mare între noi şi a cel copil. Şi acolo încercam să creem o legătură cu acel copil. Venea singur într-un birou în care erau nişte oameni maturi, toţi necunoscuţi, toţi încărcaţi de dosare peste tot. Iar copilul trebuia să vină acolo şi să-şi deschidă sufleţelul”.
Schimbarea vine din interior
Cel mai pasionat promotor al ideii de cameră specială pentru copii din România este fosta noastră colegă, Mădălina Scultelnicu, acum avocat în Sibiu. Ca jurnalist de investigaţie, Mădălina nu era străină de atmosfera din instanţe nici înainte, însă din 2006, de când este avocat la Baroul Sibiu, viaţa din instanţe se suprapune în mare măsură peste propria viaţă. În urmă cu câţiva ani, o postare a avocatului Mădălina Scutelnicu, care remarca atenţia cu care o judecătoare i s-a adresat unui băieţel, s-a viralizat rapid. “Doamna cu pantofi albaştri” a devenit simbolul înţelegerii faţă de copiii duşi prin judecătorii, tribunale sau curţi de apel. Iar instanţele din România au început să îşi amenajeze, prin forţe proprii, camerele de audiere în care copiii să se simtă relaxaţi atunci când sunt audiaţi.
Articolul „Doamna cu pantofi albaştri” poate fi citit AICI:
