Gardă cu cazuri multe, unele dificile, la Spitalul de Copii

vineri, 31 august 2018, 16:27
1 MIN
 Gardă cu cazuri multe, unele dificile, la Spitalul de Copii

Ultima gardă de la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ a fost, conform medicilor, una extrem de dificilă. Pe lângă numărul mare de prezentări, aproximativ 130 de copii, a existat şi o patologie diversă, care necesita intervenţie cât mai rapidă. 

Unul dintre cazuri a fost cel al unui copil care a fost victimă a unui accident rutier, care a ajuns în UPU cu o politraumă, fractură de femur şi contuzie toraco-abdominală, necesitând pe lângă evaluarea specifică şi investigaţii imagistice. După acordarea asistenţei medicale în urgenţă, copilul a rămas internat în Clinica de Chirurgie, pentru supraveghere medicală. Tot în ultima gardă, medicii s-au ocupat şi de mai mulţi copii care au ajuns la spital prezentând sindrom convulsiv, la care este nevoie de o intervenţie cât mai rapidă. „A fost o gardă foarte grea, cu foarte mulţi copii. Pe lângă patologia specifică, a existat şi un copil cu sindrom convulsiv, care a repetat criza. Există copii, cei de vârstă relativ mică, până la cinci ani, care la oricec puseu febril poate declanşa şi o criză convulsivă“, a explicat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii şi purtător de cuvânt. 

 

 

Comentarii