Gore-Tex

Eram odată pe munte, iar un prieten, excedat de apa ce tot pătrundea în cort, a recurs la o metodă extremă, introducându-se cu sacul de dormit cu tot într-un sac de polietilenă, ca într-un soi de sarcofag, considerând el că, astfel, va fi protejat de apele pluviale care ne agresau din toate direcţiile! Dimineaţa, noi, ceilalţi, eram relativ uscaţi, pe când amicul avea sacul de dormit ud de-a binelea, deoarece căldura corporală nu se eliminase, rezultând astfel un condens care îl udase complet! Problema este foarte simplu de enunţat, dar mai greu de rezolvat: să se realizeze o folie protectoare, impermeabilă pentru lichidele din exterior, dar, în acelaşi timp, permeabilă pentru căldura şi vaporii pe care îi degajă corpul uman! Cum ar spune un cunoscut personaj literar, „… grea misie…!”

Soluţia a fost găsită, după cum spun unii, din întâmplare! Poveştile astea dau bine la public, deoarece transmit un sentiment tonic, pozitiv, al posibilităţii neaşteptate de a atinge celebritatea sau bunăstarea în mod întâmplător! Bineînţeles, nimeni nu crede că întâmplarea asta loveşte aşa chiar pe oricine, oriunde, complet aleatoriu! E greu de crezut că rezolvarea problemei bosonului Higgins ar fi putut apărea în atelierul unui cizmar din judeţul Ilfov! Trebuie totuşi îndeplinite nişte condiţii legate de spaţiu, timp, persoane, competenţe, atitudini etc., toate la un loc creând premisele apariţiei acelei conjuncţii astrale care să ne aducă în proximitatea unei invenţii sau descoperiri. Şi mai trebuie să fie prin preajmă şi cineva suficient de atent şi de priceput pentru a sesiza noutatea care a ieşit la iveală.

În anul 1969, Robert W. Gore (1937-2020), care lucra în atelierul firmei părinţilor săi, aflat în subsolul casei lor din Newark, Delaware, a produs Gore-Tex, materialul-minune despre care vorbeam la început. Tatăl lui Robert, Wilbert Lee „Bill” Gore (1912-1986), absolvent de inginerie chimică al University of Utah, cu un masterat în chimie fizică la aceeaşi universitate, înfiinţase, împreună cu soţia sa, Genevieve (Vieve), în 1957, după ce lucrase 16 ani la DuPont, o firmă specializată în producţia de cabluri multiple, de tip conductori panglică (pe care îi vedem prin calculatoare sau imprimante). Era o adevărată afacere de familie: Robert locuia la etaj cu părinţii săi, alături de alţi membri ai familiei şi angajaţi ai companiei, astfel încât, la un moment dat, din cei 16 angajaţi, 13 locuiau în casa Gore (acum este una dintre cele mai mari 200 de companii private din Statele Unite. Gore, cu 10.000 de angajaţi în peste 50 de unităţi din Asia de Est, Australia, Europa şi America). Tânărul Bob Gore nu era vreo beizadea care parazita afacerea părinţilor, cum se mai întâmplă. Încă de când era student, Robert Gore se implicase în procesul de fabricaţie a conductorilor panglică, venind cu soluţia utilizării politetrafluoretilenei (PTFE) sub formă de bandă în care erau izolate firele. Era absolvent de inginerie chimică al University of Delaware în 1959, cu masterat şi doctorat la University of Minnesota în 1963. Problema pe care dorea să o rezolve în 1969 era aceea de a întinde, lent, la cald, eşantioane de PTFE, cu intenţia de a se obţine o alungire de 10% pentru o anumită aplicaţie în tehnică. Într-un moment anume, s-a produs acea conjuncţie astrală, acea iluminare care i-a arătat că aplica o metodă greşită, adică PTFE nu trebuia deformată lent, la cald, ci brusc, la rece. Rezultatul a fost că, în noile condiţii, deformarea materialului nu a fost de 10 %, ci de 800-1000 %, ceea ce condus la transformarea PTFE solid într-o structură microporoasă, PTFE expandat, care conţine aproximativ 70% aer, adică Gore-Tex.

Cum se face că Gore-Tex nu împiedică trecerea apei, dar este permisibilă la vaporii de apă? Secretul constă în dimensiunile orificiilor care au apărut în membrana de PTFE după ce asupra acesteia s-a manifestat energia musculară a doctorului în inginerie chimică Robert W. Gore. Astfel, aceste orificii microscopice sunt în număr de peste 1,4 miliarde pe centimetru pătrat. Aceşti pori sunt de aproximativ 20.000 de ori mai mici decât o picătură de apă, dar de 700 de ori mai mari decât vaporii de apă. Totuşi, de ce apa în stare lichidă se întâlneşte sub formă de picături şi nu pătrunde, moleculă cu moleculă, prin toate interstiţiile? Datorită (sau din cauza) tensiunii superficiale a apei, care este determinată de atracţia dintre moleculele lichidului prin intermediul forţelor moleculare. Această tensiune superficială face ca frunzele uscate, la fel ca şi unele insecte, să plutească pe suprafaţa apei.

Astăzi, Gore-Tex poate fi întâlnit în producţia de îmbrăcăminte, încălţăminte şi a echipamentelor pentru camping, în diverse aplicaţii medicale sau militare, pentru conservarea manuscriselor vechi sau în aplicaţii din domeniul aerospaţial. Compania familiei Gore ne-a dat, pe lângă Gore-Tex, şi un nou mod de organizare instituţională, în care nu sunt lanţuri de comandă, nici canale de comunicare predeterminate, în care şefii sunt înlocuiţi cu lideri, în care echipele de lucru se organizează ad-hoc pentru rezolvarea unei sarcini, în care structura piramidală este înlocuită cu una plană, de tip grindă cu zăbrele (absolvenţii de inginerie ştiu cealaltă conotaţie a termenului, de la, iarăşi, cursurile de Rezistenţa Materialelor).

Nimeni nu va şti, de fapt, ce a determinat starea de nervozitate excesivă care a condus la deformarea, la biciuirea extremă a eşantioanelor de PTFE, de către Robert W. Gore (în toate imaginile de reclamă la Gore-Tex acesta este înfăţişat întinzând, surâzător, un fir masiv de PTFE, până la limita extensiei braţelor)! De unde se vede că, din varii motive, n-ar fi rău ca cercetătorii, pe lângă licenţe, masterate, doctorate, cărţi, lucrări, brevete etc., să aibă, uneori, şi o bună condiţie fizică!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi