Haideţi în play-off, băieţi!

miercuri, 12 decembrie 2018, 02:43
2 MIN
 Haideţi  în play-off, băieţi!

 

Ieşenii au şanse de a ierna în prima grupă valorică

 

Liga I de fotbal se pregăteşte să tragă cortina peste 2018, în acest an mai fiind programate două etape. Politehnica Iaşi, care, după o serie negativă, părea ieşită din cursa de atingere a obiectivului propus în vară, calificarea în play-off, are din nou şanse de a prinde măcar locul VI ca urmare a rezultatelor din ultima perioadă. Poli se află pe locul VIII al clasamentului, la numai trei puncte de ultima poziţie care asigură calificarea în prima grupă valorică.

Ieşenii au avantajul unui traseu foarte accesibil în acest final de an, când vor întâlni codaşele clasamentului, Concordia Chiajna şi FC Voluntari. Pentru a prinde locul VI, formaţia pregătită de Flavius Stoican trebuie  să câştige duelurile cu grupările ilfovene. Succesele sunt cu atât mai importante cu cât în cele cinci etape care se vor disputa în 2019 în sezonul regulat Politehnica are un traseu dificil. Iaşul va juca în deplasare, cu Dinamo, grupare care, teoretic, va avea o cu totul altă faţă anul viitor, va primi apoi vizita Mediaşului, într-o partidă extrem de importantă în lupta pentru play-off, va ieşi la Viitorul şi se va confrunta în Cupou cu echipa clujeană CFR înaintea ultimei runde, în care va juca la Hermannstadt. Alăturat va prezentăm traseul echipelor pe care Poli le poate ajunge în acest an, pentru a analiza care sunt şansele ca Iaşul să fie reprezentată de o echipă în partea fruntaşă a clasamentului eşalonului fotbalistic de elită.

 

locul V: Mediaş (28 p) – Hermannstadt (a), Craiova (d).

locul VI: Astra (27 p) – Voluntari (d), Dinamo (a).

locul VII: Sepsi (27 p) – Călăraşi (d), Chiajna (a).

locul VIII: Poli (24 p) – Concordia (d), Voluntari (a).

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii