COMUNICAT DE PRESĂ

Haideți la păduranch! Acțiune de plantare vineri la enduranch

miercuri, 11 noiembrie 2020, 21:48
2 MIN
 Haideți la păduranch! Acțiune de plantare vineri la enduranch

VINERI, 13 noiembrie, între 14 și 16 păduranch este acțiunea de plantare la enduranch.

Am ajuns la a V-a ediție! În 2017 a fost în noiembrie, în 2018 în aprilie, în 2019 în aprilie și noiembrie, anul acesta în noiembrie.

Clienții care vin la noi pot planta puieți de frasin în special dar și de stejar, jugastru (specie de arțar), tei sau salcâm.

De ce vrem să plantăm? Pentru că Enduro Ranch este parcul de aventură offroad unde promovăm sportul cu motor sau fără, evenimentele în aer liber dar mai ales natura.

Înainte de a veni noi să punem în valoare acest spațiu, s-au tăiat și s-au furat zeci de copaci sănătoși – cum se întâmplă din păcate în multe locuri, publice sau private. De asemenea, zăpezile din aprilie 2017 și din martie 2018, vijeliile din 2019 au doborât – la propriu – mulți dintre arbori.

Nu putem apăra natura de peste tot însă în cadrul parcului nostru avem și vom avea mereu grijă de ea. Așadar, Rancherii plantează. Dacă vreți să vă alăturați lor, sunteți bine veniți!

LA ACEASTĂ EDIȚIE "BILETUL" ESTE AJUTORUL DAT PĂDURII SĂ RESPIRE. Experiența plantării pentru un sac de gunoaie strânse din pădurea – domeniu public. La noi în parc ne facem curat singuri însă gunoaiele din împrejurimi, de pe domeniul public, ne sufocă. Oameni inconștienți aduc gunoaie chiar din oraș și le aruncă în pădurile și în livezile de lângă noi.

Interacțiunea directă între noi și vizitatori și între vizitatorii înșiși va fi minimă. Pentru a vă programa pe intervale de timp și zone, sunați la Raluca – 0723.68.00.88.

Parcarea noastră este gratuită și de această dată și este foarte încăpătoare.

După plantare și ajutorul dat naturii, puteți rămâne în parc, să vă bucurați de aerul curat. Pe suprafața celor douăzeci de hectare ale parcului nostru, cu siguranță puteți păstra cel puțin un metru între voi și ceilalți vizitatori…

Aflați amănunte de pe Facebook.

Comentarii