Iaşi – Gripa afectează copii de toate vârstele: cinci cazuri depistate zilnic. Cel mai mic pacient, un nou-născut de 20 de zile

joi, 02 februarie 2023, 02:50
3 MIN
 Iaşi – Gripa afectează copii de toate vârstele: cinci cazuri depistate zilnic. Cel mai mic pacient, un nou-născut de 20 de zile

În luna ianuarie, numărul copiilor care au ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria” cu simptome ale unei infecţii respiratorii a fost unul foarte mare. În luna care tocmai s-a încheiat au fost depistaţi 156 de copii cu gripă, cel mai mic pacient având doar 20 de zile. 

Conform datelor oferite de reprezentanţii unităţii medicale, Compartimentul de Boli Infecţioase al spitalului a fost supraaglomerat în această perioadă, în fiecare zi fiind spitalizaţi între 12 şi 19 copii cu gripă, de vârste diferite, de la nou născuţi şi până la adolescenţi.

În total, au fost internaţi în acest compartiment 86 de copii diagnosticaţi cu gripă, în peste 90% dintre cazuri fiind vorba despre gripă de tip A, confirmată prin secvenţiere PCR.

Tot aici au fost tratate şi câteva cazuri de coinfecţie a virusului gripal cu cel sinciţial respirator, cazuri care au afectat sugari cu vârste între două şi şase luni şi care au avut nevoie de mai multe zile de spitalizare, tratament şi oxigenoterapie.

„A existat o singură suspiciune de Flurona, coinfecţie a virusului gripal cu SARS-COV-2, la un copil în vârstă de doi ani spitalizat împreună cu mama sa, care a fost depistată la internare cu COVID-19 în serviciul ATI Boli Infecţioase a Spitalului de Copii, care ulterior nu s-a confirmat prin testare PCR”, a explicat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii.

Simptomele gripei la copii

Cele mai frecvente simptome înregistrate la copiii care au avut nevoie de internare din cauza gripei au fost febra înaltă şi persistentă, alterarea stării generale prin dureri, slăbiciuni musculare şi tulburări de mers, insuficienţă respiratorie, convulsii, probleme digestive, erupţii cutanate, dar şi dureri musculare, articulare şi dureri de cap.

La o treime din cei internaţi, medicii infecţionişti au depistat şi suprainfecţii bacteriene, cum ar fi otite acute medii, sinuzite acute, pneumonii bacteriene, aceşti copii având nevoie să primească tratamentul antiviral şi tratament antibiotic specific.

„Până în prezent, toţi copii externaţi cu gripă din Compartimentul de Boli Infecţioase au fost declaraţi vindecaţi, neexistând niciun deces în rândul acestora. Participă în continuare la tratamentul acestor copii – medicii infecţionişti, echipa de medici de medicină de urgenţă, medici de anestezie şi terapie intensivă, medici pediatri şi un număr mare de medici rezidenţi, asistenţi medicali şi infirmiere”, a mai menţionat managerul Alina Belu.

A scăzut numărul internărilor în rândul adulţilor

În schimb, la nivelul judeţului Iaşi în ultima săptămână a scăzut numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute, cu aproape 23% faţă de săptămâna anterioară.

Astfel, conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli de la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, în săptămâna 23 – 29 ianuarie au fost înregistrate 7.883 de infecţii respiratorii, faţă de peste 10.000 câte au fost anterior.

Din acestea, cele mai multe – 6.399 au fost infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, 1.274 au fost pneumonii şi 210 cazuri de gripă la aproape toate grupele de vârstă.

Din cele 201 persoane diagnosticate cu gripă, 84 sunt internate, celelalte urmează tratament la domiciliu. Totodată, a scăzut şi numărul cazurilor care au avut nevoie de internare, în ultima săptămâna fiind internate 329 de persoane, cu 38 mai puţine faţă de săptămâna trecută. Au fost înregistrate şi două decese, o persoană depistată cu gripă de tip A şi încă una cu pneumonie. 

Comentarii