Iaşul, nepregătit încă pentru un obiectiv regional atât de important precum va fi SRU. Iată argumentele!

România, fiind o ţară mult prea centralizată atât în raport cu caracteristicile spaţiale geografice (ţară plină de bariere, ce se dovedesc greu de învins de către infrastructura de comunicaţie), cât şi în comparaţie cu alte state ale UE, are un sigur centru de decizie: Bucureştiul, de unde se împart tainurile bugetare judeţene şi finanţările. Moldova şi (mai ales!) moldovenii grupaţi în „plutoane” judeţene, ale căror strategii de dezvoltare teritorială se află deseori în poziţii antagonice, nu au pârghiile necesare unei strategii de dezvoltare regională durabilă. Oricât ne-am dori să ne gestionăm resursele şi bunăstarea la nivel regional, nu o putem face.

1. Spitalul Regional de Urgenţe (SRU) Iaşi aşteaptă A8

Iată că anul ăsta începe construcţia SRU la Iaşi. Acum, dacă SRU va fi livrat în 2027, cum ne spun împăunându-se autorităţile, chiar avem o problemă! Nu îl putem insera în relaţia cu teritoriul decât dacă îl şi legăm la reţeaua rutieră. Străduţele înguste şi de factură rurală din Moara de Vânt nu sunt nici pe departe ceea ce trebuie unui astfel de obiectiv important la nivel regional. Mor pacienţii pe drum, dacă uliţele astea înguste vor trebui să asigure accesibilitatea moldovenilor din colţurile mai îndepartate ale regiunii. Bonus, aceştia vor fi nevoiţi să străbată şi cei vreo 20 de kilometri prin traficul infernal al aglomeraţiei ieşene.

În cazul acesta nu doar autorităţile de la Bucureşti sunt vinovate, ci şi cele locale. Acestea au pitit spitalul regional dincolo de oraş, în direcţia cea mai nepotrivită faţă de hinterlandul pe care ar trebui să-l deservească (întreaga Regiune de dezvoltare Nord-Est). Acum, mişcaţi-vă mai cu talent în ceea ce priveşte Autostrada Iaşi-Târgu Mureş (A8), măcar pe porţiunea centurii nordice, dragi autorităţi locale şi judeţene! Altfel, nu suntem pregătiţi pentru un astfel de obiectiv de importanţă regională!

Nici nu se mai pune problema dacă va fi A sau DX! Doar trebuie să existe!

2. Grabă mare pe A13

Fac ce fac guvernanţii noştri cei de la centru şi când nu mai au chef nici să mimeze că lucrează şi pentru Moldova cea a României (mă văd nevoit să precizez faptul ăsta, de când s-a simplificat în discursurile semidocte denumirea Republicii Moldova, până a ajuns să se suprapună pe teritoriul nostru), hai să mai bage un băţ prin gard, să bage zâzanie între moldoveni. Iar flutură stindardul autostrăzii Braşov-Bacău (A13), să mai amâne a nu ştiu câta oară construcţia autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş (A8). Pentru partea de nord a Moldovei, A13 e o autostradă inutilă primenirii accesibilităţii către vestul european, de unde ne vin majoritatea investiţiilor. Această cale are doar o importanţă interregională, nu una continentală!

Dacă Bucureştiul va finanţa o singură autostradă ce traversează Orientalii, A8 e singura soluţie viabilă pentru creşterea accesibilităţii a cât mai mult din întregul teritoriu al regiunii Moldova. În condiţiile în care autorităţile centrale nu au făcut mai nimic în 30 de ani vis-a-vis de legarea printr-o cale rutieră transcarpatică rapidă a Moldovei cu vestul ţării şi, mai departe, cu centrul Europei, în contextul războiului din Ucraina, A13 pare mai degrabă un canal de fugă peste Carpaţi pentru vremuri mai rele decât cele pe care le trăim în prezent.

(De ce e A13 e ineficientă? Vectorul SV pe care se inserează e unul anapoda în raport nu numai cu proiectata reţea de autostrăzi a României, ci şi cu reţeaua central-europeană, ce are un singur nod de tranzit: Budapesta. Acest vector prelungeşte inutil distanţa dintre majoritatea localităţilor din Moldova şi Europa Centrală, ce reprezintă şi teritoriul de tranzit spre toate colţurile continentului.)

3. Moldova a fost şi e o regiune discriminată de către toate guvernele ce s-au perindat la Bucureşti

Dacă în Polonia sunt discriminate pozitiv voievodatele estice (mai sărace), în scopul diminuării disparităţilor regionale, existând chiar şi un capitol în POR dedicat exclusiv Poloniei de Est, în România totul e  de-a-ndoaselea. Nu numai că programele de finanţare, ce sunt menite să reducă decalajele de dezvoltare între regiuni, nu sunt eficiente, ci sunt surse ale creşterii ecartului de dezvoltare între regiuni.

Moldova, cea mai sărăcită regiune a României, e subfinanţată. Dacă înţelegem faptul că PNRR-ul nu are ca scop primordial diminuarea disparităţilor regionale, nu înţelegem de ce ar trebui ca ecarturile de finanţare între judeţele bogate din Vest şi cele sărace din Est trebuie să fie atât de mari. Culmea e că şi în cazul Programului de Finanţare „Anghel Saligny”, al cărui scop primordial e diminuarea disparităţilor regionale şi creşterea coeziunii teritoriale, Moldova e din nou subfinanţată. Într-o strategie de dezvoltare regională inteligentă, judeţele Moldovei ar trebui să fie destinaţia celor mai mari alocări din acest program.

Subdezvoltarea Moldovei şi dezechilibrele teritoriale actuale ale României nu numai că nu sunt atenuate, ci sunt chiar proiectate la Bucureşti. Strategia de dezvoltare naţională e de doi bani!

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Text apărut în secțiunea OPINII a Ziarului de Iași