Iată cine sunt primii ieșeni care vor primi vaccinul anti-Covid!

sâmbătă, 19 decembrie 2020, 11:00
3 MIN
 Iată cine sunt primii ieșeni care vor primi vaccinul anti-Covid!

DSP face apel la personalul medical să ajute la administrarea vaccinului. „Desigur, vor fi plătiţi, dar, deocamdată, legislaţia nu este definitivată. Dacă nu găsim oameni, nu ştiu ce vom face“, spune Vasile Cepoi. De duminică, Aroneanu intră în carantină.

Zece centre naţionale, printre care şi Iaşul, vor intra în prima linie de vaccinare COVID 19. În cazul Iaşului este vorba despre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Vaccinarea voluntară va avea loc la începutul lunii ianuarie.

Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi, a admis faptul că, în urmă cu o lună, după un sondaj „la rece“, 65% dintre cadrele medicale şi-au dat acordul pentru vaccinarea COOVID 19. „Pe atunci se ştiau prea puţine date despre vaccin. Acum situaţia, sunt convins că este altfel“, a subliniat Vasile Cepoi.

În a doua fază de vaccinare vor intra tot cadrele medicale din spitalele COVID şi suport COVID, de data aceasta fiind vorba de Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Neurochirugie, Spitalul CF Iaşi, Spitalul CF Paşani, Spitalul Municipal Paşcani, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon“, Spitalul de Recuperare. Per total, în judeţul Iaşi, vor fi organizate 54 de centre de vaccinare anti-Covid pentru primele două etape ale campaniei.

“Pentru personalul medical se organizează 23 de centre în spitalele cu peste 100 de paturi la care vor fi arondate cabinetele medicale din ambulatoriu si cabinetele de medicină de familie, aceasta pentru prima etapă de vaccinare. A doua etapă de vaccinare se adresează populaţiei de peste 60 de ani, se va realiza în 31 de centre, 16 în municipiul Iaşi, 4 în municipiul Paşcani, câte unul în celelalte oraşe şi câte unul într-un număr de comune la care vor fi arondate comunele limitrofe, în aşa manieră încât fiecărui centru să-i revină aproximativ cinci mii de persoane cu vârsta peste 60 de ani“, a adăugat Vasile Cepoi.

Acesta a recunoscut că în acest moment nu s-ar putea desfăşura campania pentru că nu există suficiente cadre medicale. „Am lansat un astfel de apel către medici şi asistentele medicale din sistem, care doresc să participe la campanie. Desigur, vor fi plătiţi, dar, deocamdată, legislaţia nu este definitivată. Dacă nu găsim oameni, nu ştiu ce vom face“, a adăugat Vasile Cepoi.

La numărul de centre de vaccinare care urmează să se organizeze în judeţ, sunt necesare aproximativ 500 de cadre medicale, atât medici, cât şi asistente medicale.

În acelaşi timp, Iaşul rămâne în fruntea clasamentului naţional nedorit realizat de INSP din punctul de vedere al numărului de noi cazuri raportate, ieri fiind înregistrate alte 284 de infecţii cu SARS COV 2.

De asemenea, INSP a decis că nu se impune prelungirea carantinei parţiale din comuna Ciurea – sat Ciurea şi Lunca Cetăţuii (zona Zanea). Astfel, carantina parţială se va încheia astăzi, la ora 24.00.

Pe de altă parte, pe baza evaluărilor epidemiologice efectuate de DSP Iaşi şi în urma avizului emis de INSP, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a hotărât instituirea carantinei în satul Aroneanu pentru 14 zile, începând cu duminică, 20 decembrie. Satul Aroneanu înregistrează o rată de infectare de 10,27 la 1.000 de locuitori, la 14 zile.

Comentarii