Imposibilul dialog şi fişa clinică a lui maddy Daddy

Of, madam Abramburica! Unde-am ajuns: să păreţi o pesedistă responsabilă şi cu mintea nerătăcită! Ce mai, o dizidentă! Ceea ce, în contextul actual, nici nu e prea greu, pe lângă videle Viorica Vasilica Dăncilă şi Carmen Dan, pe lângă înţopata pupăză de la Muncă şi atâtea alte figuri rudimentar-agresive.

Dar să revenim: „dialog, nu dezbinare“. De acord. Numai că avem o problemă, mare cât Belina şi China la un loc: care dialog? N-aţi văzut că nici măcar dumneavoastră, veche membră a PSD, nu mai aveţi parte de dialog în cadrul PSD? La simulacrul de Congres PSD, Dragnea v-a scos din joc şi şi-a pus slugile sale în loc! Şi atunci, despre ce vorbim? Care dialog, câtă vreme nu vă iese nici în propriul partid? Dialog între cine şi cine?

Între o Putere care guvernează pe zi ce trece mai discreţionar şi o Opoziţie căreia nu i se acordă nici măcar toate drepturile stipulate în Regulamentele celor două Camere?

Între „Statul Paralel“ şi inventatorii săi (vorba vine, idea-i furată de la turci, de la Erdogan!) aflaţi, ce întâmplare, la putere?

Între preşedintele Iohannis, şeful statului pur şi simplu, cu peste 6 milioane de voturi în spate, şi cei care lucrează de zor să reducă importanţa constituţională a preşedinţiei la insignifianţa unui notar?

Care dialog? Dialog cu cei care vor să desfiinţeze independenţa justiţiei şi să scoată din ţâţâni statul de drept?

Un dialog real e posibil doar între nişte partide conduse de politicieni responsabili şi cu respect pentru lege şi constituţia aşa cum este (şi nu cum o îndoaie şi-o înmoaie, mai nou, în fel şi chip, CCR-ul condus de-o posibilă konservă kaghebistă). Partidele din coaliţia ALDE-PSD şi liderii lor n-au nici responsabilitate, nici respect pentru lege şi constituţie. Şi atunci, despre ce vorbim?

Intermezzo razna

Între timp, au venit aşa: mitingul deplorabil al PSD; huiduielile de pe Arena Naţională la adresa „prezidenţiabilei“ Firea, manipularea ordinară a PSD-ului care a susţinut că huiduielile erau adresate, de fapt, Simonei, modificarea Codului de Procedură Penală în regim de galop peste proceduri, iar cireaşa de pe tort/bomboana de pe colivă: condamnarea deja condamnatului (cu suspendare, din păcate, deşi speţa „Referendumul“ şi pârâtul întruniseră toate condiţiile pentru executare!!!) Dragnea.

A urmat delirul dublu condamnatului şi „prezumtiv nevinovatului“ Dragnea Liviu Nicolae.

Fişa clinică a lui madgone Daddy

„Ieri am asistat la o execuţie în masă, au trebuit să fie condamnaţi 9 oameni ca să se justifice şi condamnarea mea“, s-a plâns şeful celui mai mare partid, preşedintele Camerei Deputaţilor şi premierul de facto al României. Deja se aprinde un beculeţ: „execuţie în masă… 9 oameni“? Hă?

Judecătorul Pistol (ce nume… potrivnic) „care a rezistat a făcut opinie separată şi mă vede nevinovat“. De aci atât extragem: doi din trei judecători stau încă în picioare. Ţelul PSD-ALDE: să inverseze relaţia – doi să „reziste“ tentaţiei dreptăţii şi doar unul să mai viseze cai verzi pe pereţii dreptăţii.

Delirul capătă nuanţe groteşti în momentul în care aflăm că cei din CEx i-au cerut „în unanimitate să nu am o abordare personală a acestei situaţii pentru că mai importante decât mine sunt stabilitatea ţării, a guvernării, îndeplinirea fiecarei prevederi din programul de guvernare şi stabilitatea partidului“.

Tu să destabilizezi şi tot tu să invoci stabilitatea. Tu să rişti puşcăria şi tot tu să vorbeşti de „normalizarea Legilor Justiţiei şi a Codurilor Penale“. Ca apoi să invoci „des­tructurarea acestui sistem ocult“, lucru pentru care ai de gând să mergi „până la capăt“.

Şi ne apropiem de apogeu: „Programul de guvernare să fie pus în practică, şi va fi pus, iar statul paralel să fie zdrobit şi va fi zdrobit“. Vorba aceea, poa’ să şi moară pacientul român, important e operaţia „Programul“, nu?

Cât despre Statul Paralel – cred că între timp majoritatea absolută (deci peste 66%) a ţării e conştientă de un lucru: dacă Statul Paralel ar fi existat cu adevărat, alde Dragnea&Vulguţa&Tă­ricea­nu&Co. ar fi înfundat de ceva vreme puşcăriile ţării!

Apoi, Dragnea s-a vrut umil. Şi atât de umil a fost, încât şi-a cerut iertare „miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional“! Normal, nu? Puşcăriabilul (şi viitorul puşcăriaş) le cere iertare puşcăriaşilor. Frica păzeşte fundul, nu?

În fine, tot cumva cerând clemenţă de la toţi abuzaţii de „neconstituţionalul“ abuz în serviciu, Dragnea deplânge „maniera“ sa „procedural corectă în Parlament“ (o gogoriţă, desigur, căci PSDragnea nu (re)cunoaşte procedura decât prin încălcare), aceasta dovedindu-se drept „una greşită“. De ce? „Pentru că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea în proceduri normale, dezbateri şi promulgare. Orice lege e atacată, retrimisă, doar, doar să nu se mai pună în practică, să dea jos Guvernul şi să distrugă PSD şi majoritatea parlamentară“! Teribil, fraţilor! O premieră mondială, ce să mai: Puterea, coaliţia de guvernare majoritară-n Parlament se dă victimă a parlamentarismului, ca atare, jos Parlamentul! Sus Ordonanţa de Urgenţă! Trăiască Dictatura lui Daddy Dăncilă!

În fine, şefu’ tot şef: ferm, frate: „Decizia mea e foarte fermă. Rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri /distrugerea Justiţiei, a statului de drept, a economiei României/ la capăt şi le voi duce. Rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare alături de Tăriceanu“. Apoi îşi face singur curaj: „Nu va trece moţiunea de cenzură“.

De, unde nu-i onoare, nu e nici ruşine. Una fără alta nu există. Şi ne apropiem de sfârşit – de sfârşitul lui Dragnea (că dacă nu va fi al lui, va fi al democraţiei din România!): el promite încă odată că ei vor fi de acum „mult mai fermi şi mai radicali cu tot ce trebuie să facem“. Apoi îl trece iar fiorul fricii, când declară băţos (de la băţul din fund): „Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţu, nici Kövesi, nici Oprea, nici Băsescu, nici Ponta, nici alţii“!

Bre, nea maddy Daddy, sigur n-ai uitat pe nimeni? De pildă de popor? Nu? Bine.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist