În amintirea vie a Profesorului Cristian Dragomir

Ni se întâmplă, în trecerea noastră uneori anevoioasă, alteori extatică, printre oameni, să ne cadă privirea asupra unuia dintre semenii noştri, care întrupează închipuirea pe care ne-am construit-o din cărţi şi poveşti. Unii dintre marii autori ne spun că minţile cu adevărat înzestrate reuşesc să păstreze joaca ca un element central al vieţii lor chiar şi la cele mai înaintate vârste. Alte cărţi ne spun cu atâta convingere că ajungem să credem în absenţă, că marile spirite emană demnitate şi îşi păstrează onoarea fundamental umană, chiar şi în cele mai năpăstuitoare scenarii de viaţă. Iarăşi alte cărţi de căpătai ne spun că oamenii mari cu adevărat reuşesc să îndrepte cu verticalitatea lor pe cei din jurul lor şi o fac fără efort şi fără că ceilalţi să se simtă „asupriţi”. Se îndreaptă şi preiau fără să simtă alura demnă şi plină de umanitate.

Vă doresc din toată inima să ajungeţi să întâlniţi şi să fiţi alături, măcar şi pentru o perioadă scurtă de timp de un astfel de om. Eu am avut norocul asta fundamental şi sunt foarte recunoscător zeilor pentru asta. Este absolut înălţător cum un astfel de om, pentru că tot ce am pomenit mai sus, se întrupează fără rest în unii dintre noi. Vă doresc şi vouă să aveţi experienţa aproape religioasă în care, intrarea acestui om în spaţiul fizic în care vă aflaţi, îl ridică la nivel de hierofanie şi înnobilează adunarea, indiferent de compoziţia şi scopul ei.

Vă doresc să aveţi, când închideţi ochii, un model de demnitate umană dezarmantă în uşurinţa manifestării sale. Vă doresc să aveţi experienţa respectului desăvârşit, izvorât fără nici un efort şi fără nici o obligaţie doar în prezenţa unui astfel de om.

Vă doresc să puteţi spune că aţi înţeles, din exemplul unui contemporan al vostru, ce înseamnă demnitatea umană, izvorâtă cu forţa elementară a celor drepte ale universului din onoarea cavalerilor medievali în orice situaţie, mai ales atunci când joci şah cu Dumnezeu şi accepţi rezultatul fără crâcnire, ştiind că şi tu ai fost un om deplin aşa cum este El deplin.

Eu sunt unul din fericiţii călători temporari care au avut acest noroc fundamental. Omul a fost Cristian Dragomir, fără să conteze prefixele şi sufixele ataşate failibil în încercarea de a-i face calitatea cât mai evidenţă şi celui mai surd şi mai orb dintre semeni. Sunt convins că, asemenea altor mari oameni înaintea lui, s-a dus doar să moară puţin înainte de a reveni printre noi pentru a ne arată calea deplină a omului adevărat. Odihnă bună şi grabnică revenire în cât mai mulţi dintre noi, dragă Maestre!

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi