În timp ce duceau la spital un şofer cherchelit, poliţiştii au prins în trafic un altul şi mai băut

miercuri, 13 ianuarie 2021, 02:55
1 MIN
 În timp ce duceau la spital un şofer cherchelit, poliţiştii au prins în trafic un altul şi mai băut

O patrulă de la Secţia 3 Rurală Popricani a prins două şoferi băuţi "dintr-un foc". 

Oamenii legii depistaseră iniţial un tânăr care mirosea a alcool şi fără permis de conducere, la volanul unui autoturism, apoi au observat un alt şofer care făcuse o manevră riscantă în trafic. După ce l-au oprit, în urma testării cu alcooltestul, a reieşit o alcoolemie uriaşă. "La data de 9 ianuarie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Popricani, fiind în serviciu cu autospeciala de poliţie, conduceau un tânăr, de 26 ani, din municipiul Iaşi, la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, după ce anterior l-au depistat conducând un auto emanând halenă alcoolică şi fără a deţine permis de conducere. La un moment dat, poliţiştii au observat un auto, care brusc a părăsit partea carosabilă. Au oprit autospeciala şi au identificat conducătorul auto, în persoana unui bărbat, de 52 ani, din comuna Ţigănaşi care, de asemenea, emana halenă alcoolică, rezultatul în urma testării sale alcoolscopice fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, ambii conducători auto au fost conduşi la o unitate medicală pentru recoltare probe biologice", au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Cei doi au fost reţinuţi de către poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în arest.

Comentarii