Întâlnirea dintre un călăreţ şi un câine s-a lăsat cu o spitalizare şi o condamnare

luni, 14 februarie 2022, 02:58
3 MIN
 Întâlnirea dintre un călăreţ şi un câine s-a lăsat cu o spitalizare şi o condamnare

O încăierare cum nu s-a mai văzut în satul Cozmeşti, din comuna Stolniceni-Prăjescu, s-a stârnit după ce un sătean, călare pe calul pe care îl ducea la păscut, a trecut prin dreptul casei vecinilor săi. Câinele acestora a ţâşnit din curte şi s-a repezit la cal, calul s-a cabrat şi l-a trântit la pământ pe călăreţul care era deja şi uşor ameţit de alcool, după cum aveau să declare martorii.

În timp ce câinele hămăia asurzitor şi calul se agita, Cristinel V. s-a ridicat din praful de pe uliţă şi a dat început să-şi înjure din drum vecinii, spunându-le să îşi lege fiara în lanţ. Vecinii, familia Bunescu, erau pe prispă, curăţau nişte nuci. Dar şi-au întrerupt treaba şi s-au aruncat să-l liniştească pe intrus. În ajutorul lor ar fi sărit şi două fiice, spune victima. Într-un efort comun, familia l-a târât pe călăreţul ameţit de băutură, căzut de pe cal şi imobilizat, ţinându-l de mâini şi de picioare, până într-o curte învecinată, rămasă nefolosită după ce proprietarul a murit.

În scurt timp, Cristinel V. şi capul familiei Bunescu se tăvăleau prin praf, lovindu-se unul pe altul. Stăpânul casei nici nu apucase să lase deoparte cuţitul de curăţat nuci. În vâltoare, l-a tăiat pe intrus la mână. Familia Bunescu susţine însă că şi călăreţul l-a lovit pe-al lor cu o frânghie peste cap.

Câteva martore, în drum, asistau la încrâncenare şi aveau să declare mai târziu, că atât stăpânul câinelui, cât şi stăpânul calului erau beţi. La spital a ajuns însă numai Cristinel V., după ce soţia, care-l aştepta să vină înapoi de la imaş, l-a văzut plin de urme de lovituri şi cu sânge la mână şi a sunat la 112. “Plagă tăiată cu secţiune tendon flexor profund deget II, fractură piramidă nazală, echimoze, tumefacţie, leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător şi obiecte contondente", au scris medicii legişti în fişa lui. Pentru vindecare, a avut nevoie de 21-23 de zile de îngrijiri medicale.

Până la urmă, stăpânul câinelui a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi soţia acestuia, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Magistraţii au audiat cele două părţi şi martorii şi au aflat vreo trei-patru variante ale conflictului. Toate variantele descriau bătaia în mod asemănător, dar locul în care s-a petrecut diferea. Unii participanţi plasau bătaia în drum, alţii spuneau că în curtea familiei Bunescu s-a întâmplat totul, iar o a treia variantă situa scena bătăii propriu-zise pe proprietatea vecinului mort. Din toate aceste variante însă, judecătorii nu au găsit dovezi convingătoare ca să o condamne pe doamna Bunescu pentru complicitate la lovire sau alte violenţe. În schimb, pe bărbat l-au condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, o perioadă de 2 ani sub supraveghere, 80 de zile de muncă în folosul comunităţii şi la plata către Spitalul Sf. Spiridon a 2.124,37 lei, cât a costat spitalizarea lui Cristinel V. Animalele nu au avut de suferit. 

Comentarii