De Sănătate

Punem punctul pe știi

Inteligența Artificială ajută medicii să evalueze riscul de cancer pancreatic

vineri, 15 aprilie 2022, 11:54
2 MIN
 Inteligența Artificială ajută medicii să evalueze riscul de cancer pancreatic

„În prezent, nu există biomarkeri sau instrumente de screening fiabile care să poată detecta precoce cancerul pancreatic”, a declarat Bo Yuan, doctorand la Universitatea Harvard, care a prezentat la AACR Annual Meeting 2022 un studiu realizat pentru utilizarea inteligenței artificiale în detectarea precoce a cancerului pancreatic.

„Scopul acestui studiu a fost acela de a dezvolta un instrument de inteligență artificială care poate ajuta medicii să identifice persoanele cu risc ridicat de cancer pancreatic”, a spus Bo Yuan.

Cercetătorii au antrenat metoda de inteligență artificială folosind înregistrările electronice din Registrul Național al Pacienților din Danemarca, care includea informații de la 6,1 milioane de pacienți tratați între 1977 și 2018, dintre care aproximativ 24.000 au dezvoltat cancer pancreatic. Cercetătorii au introdus secvența de diagnostice medicale de la fiecare pacient pentru a învăța modelul de inteligență artificială ce tipare de diagnostic au fost cele mai semnificativ predictive pentru riscul de cancer pancreatic.

Cercetătorii au testat apoi capacitatea instrumentului de inteligență artificială de a prezice apariția cancerului pancreatic la intervale cuprinse între 3 și 60 de luni de la evaluarea riscului.

A fost stabilit un prag pentru a minimiza falsurile pozitive, iar indivizii considerați „cu risc ridicat” au avut de 25 de ori mai multe șanse de a dezvolta cancer pancreatic între 3 și 36 de luni decât pacienții aflați sub pragul de risc. Ulterior, cercetătorii au validat constatările folosind fișe medicale electronice de la Mass General Brigham Health Care System.

Printre limitele acestui studiu se numără dificultățile de standardizare a datelor electronice de sănătate între diferite sisteme de sănătate, în special în țări diferite, ceea ce a necesitat formarea și aplicarea independentă a modelului de inteligență artificială la diferite seturi de date. De asemenea, sunt necesare analize suplimentare pentru a ține cont în mod explicit de diversitatea etnică. În plus, acuratețea predicției scade cu intervale de timp mai mari între evaluarea riscului și apariția cancerului.

 

Comentarii