Între ridicol şi penibil

Nu ştiu cum se face, dar, la noi, politicienii (nu numai ei) reuşesc să fie şi ridicoli şi penibili în acelaşi timp. Prin călătoriile lui cu avioane de lux, Iohannis e de un arivism ridicol; pretextând că ar exista o lege ce interzice dezvăluirea cheltuielilor pe care le implică turismul prezidenţial, el alunecă în penibil. Modelul are succes. L-a folosit creator Marcel Ciolacu, mergând până la Cairo pentru a-i aduce (=a-i însoţi) pe românii evacuaţi din Gaza; o călătorie fără altă justificare decât aceea a publicităţii electorale. Sunt exemple pe care le aveam la îndemână, dar realitatea e că nu trece o zi fără să înregistrăm alte şi alte derapaje, într-o grotescă şi, s-ar zice, fără sfârşit escaladă a aberaţiilor.

Am fost, la fel ca alţii, şocat de tevatura iscată în jurul persoanei Elena Lasconi. S-au făcut analize lucide, nu are rost a relua lucruri lămurite. Că situaţia e consecinţa unor greşeli mai vechi, este evident. Că acest lucru arată imaturitate şi confuzie în afirmarea opţiunilor, e la fel de limpede. Ceea ce m-a frapat a fost linşajul la care a fost supusă Elena Lasconi, pentru o „vină” pe care de fapt o împărţea cu cei care o acuzau. Peste toate, intervenţia fiicei a fost de-a dreptul sinistră. Nu numai că şi-a terfelit mama, dar s-a declarat luptătoare împotriva capitalismului şi susţinătoare a cauzei LGBT. Atacurile la adresa capitalismului s-au înmulţit în ultima vreme şi ele vin nu numai din partea unor nostalgici care se văicăresc că România şi-a pierdut industria grea şi nu mai are prestigiul de pe vremea când Ceauşescu era „lider planetar”, dar şi din partea unor tineri care se manifestă cu o agresivitate pe care nici măcar ignoranţa nu o poate scuza. Juna Lasconi combate capitalismul aflându-se la Paris, unde a ajuns, zice ea, prin forţe proprii; ca să vezi, interesant ce posibilităţi îţi oferă capitalismul, să trăieşti într-o mare capitală europeană şi să te declari totodată scârbit că ai asemenea şansă. Am citit relativ recent interviuri acordate de tinere actriţe bucureştene şi am regăsit acelaşi refren – condamnarea vehementă a capitalismului. Una dintre actriţe îşi debita discursul aflată, aşa cum pertinent a observat cineva, pe poziţia comodă de angajată a unui teatru subvenţionat de către stat. Cealaltă dimensiune a militantismului tinerei Lasconi e şi ea la modă. Ideologia woke ne tot repetă că heterosexualitatea e un construct social patriarhal, că o relaţie hetero este în chip fatal o relaţie de dominare. Minorităţile cer toleranţă, dar se dovedesc de o flagrantă intoleranţă, condamnând vehement tot ce e „convenţional”, „patriarhal”, „conservator”, „tradiţional” etc.

În fine, cazul Lasconi arată o sinucigaşă incapacitate de a vedea ceea ce este cu adevărat important. Pe cine interesează mofturile şi aiurelile woke, de ce să ne lăsăm atraşi de o modă care va fi, ca atâtea altele, efemeră? Se vede clar cine profită de această confuzie ideologică. După ce USR şi-a dat toată silinţa ca să scadă în sondaje, după ce liberalii s-au compromis pactizând lamentabil cu pesediştii, s-a creat un culoar de care profită AUR. Ce ruşine! Un partid de haidamaci, şcoliţi la galeriile de fotbal, vinde românilor minciuni şi iluzii. Partidul are sprijinul televiziunilor corupte, acolo unde „reziştii” sunt permanent înjuraţi şi unde cei de la AUR beneficiază de un tratament de favoare. Se mai poate schimba ceva, acum, în ceasul al doisprezecelea? Mă îndoiesc.

După cum stau lucrurile, anul viitor vom înregistra cea mai mare catastrofă electorală din perioada post 1989. Cu consecinţe de durată.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor