Între şoşocism şi cîţism

Probabil, cel mai bine o cunosc tocmai oamenii din media, artizanii „distribuirii” ei în rolul şi mai ales poza de mereu disponibil „tribun” al unor auditorii uşor de „sedus” de energia, vigilenţa şi farmecul „din popor” al neistovitei senatoare. Dar, pe referinţele lor nu te poţi bizui, impetuoasa Diana este exact „creaţia” lor, chiar un produs încă în plină campanie de… promovare, de marketing ofensiv, în ascensiune pieptiş practicată de masiva „vedetă”, asistată de profesionişti ai îmbrobodirii în pixeli. Păi, cum aţi vrea să-şi submineze, să-şi saboteze propria „creaţie”, dezvăluind ce zace ascuns sub masca ei „necruţătoare”? Să-şi torpileze aşa un „brand” în vertiginoasă devenire? N-ar fi păcat ca România să fie văduvită, şi încă prematur, de focoasa „amazoană” ex-AURită?

Da, băieţii isteţi din făbricuţele de „staruri” TV („de ştiri”) au orgoliul şi voluptatea confecţionării rapide, ba chiar heirupist accelerate, a unor statui de mucava, numai bune de umplutură (cu scandal, cu vociferări neaoşiste, „demistificatoare” şi, din belşug, joc „de scenă”, plebeian) a timpului de emisie. Dar nu din orice fel de „materie primă”, flerul alegerii unor exemplare (candidaţi, candidate) cu potenţial de mare perspectivă, detectabil încă „din faşă”, aparţinându-le şefilor/managerilor din înaltele birouri ale „laboratoarelor” TV în discuţie şi consultanţilor lor tobă de competenţă pe direcţia unor astfel de Servicii, nerăbdători să pună umărul şi ei la o aşa de „patriotică” moşire. Ei, şi iată, aşa ne trezim, periodic, cu tot soiul de „celebrităţi” îndopate contracronometru, insistent şi tenace, cu pixelii generatori de calpe „aureole”, bântuitoare cam pe toate canalele, fără prea multe „discriminări”. Cum, e limpede, este şi cazul, debordând de energie, „patos” retoric şi „stil”, al neîmblânzitei, inepuizabilei Diana: inflexibila contestatară a „fake”-Covidului, nu singura, dar cea mai vehementă şi mai vizibilă pe neîncăpătorul ecran TV, oricât i-ar măsura diagonala.

O dată declanşat tirul rafalelor de „News” având-o în prim plan pe zvăpăiata politichiană aşa de temperamentoasă şi de avidă de, aşa zicând, „băi de mulţime” venită, strânsă să-i soarbă, cu ascultător nesaţ, discursul (nu numai verbal, ci şi de body language: ge(s)to-dacă), mereu săritoarei „vedete” nu-i mai încap reacţiile şi opiniile numai pe canalele TV, aşa că le adaugă acestora şi „amvoanele” ei internautice, în ritm de foc continuu, astfel încât impenitenta sa „efervescenţă” să nu rămână prea strâmtorată, biata de ea. Chiar aşa, de ce şi-ar priva personajul în discuţie nesecata-i „vervă” de potenţiala difuziune şi pe reţelele sociale, nu? Spre satisfacţia şi like-urile fanilor în delir, desigur.

Culmea e că împănarea media, decisiv dominată de industria TV producătoare de o astfel de „celebritate” pe calea reţetei sigure a cotidienei „porţii” sau mai curând hălci de noi şi încă şi mai noi isprăvi/ exploits ale unei asemenea neîncetat „active” ipochimene vrea să mai treacă şi drept „discret” (mai degrabă de-a dreptul tacit) ironică, cu aerul a ceva de genul „Ce vreţi? Asta e fauna/ marfa/ realitatea, cu ea… defilăm”. Asta, cu pretenţia-colac peste pupăză de a nu încărca „ştirea” cu ostentative sublinieri explicite ale „antifrazei”. Câtă delicateţe, pe aici pe la noi, nu departe de Balcani, menită să menajeze, cu astfel de îmbârligări echivoce, şi „capra” şi „varza” difuzării ţintite să prostească publicul, în favoarea proaspăt fabricatului „star”. Căruia, de fapt, un singur leac adevărat i-ar veni de hac: tăcerea, încetarea companiei de înjghebare şi consolidare a unei artificiale „faime”, bună şi ea de vreo viitoare manipulare/ „turmentare” electorală, „la o adică”.

Dar „succesurile”, vorba Ebei, unei astfel de „oratoare” de proliferant „Hyde Park” mediatic mai au, dincolo de agitata ei zgomotoşenie şi confluenţa apetitului său de „audienţă” cu mercenariatul fabricanţilor de Imagine, şi o explicaţie de ordinul contextului de ansamblu al politichiei dâmboviţene, româneşti, cu doar rarisime excepţii care să-l contrazică. În ţara care, scăpată de „strategul” – vânjoasă „mână de fier” Dragnea şi de ciracii şi ciracele lui, e încălecată de narcisistul drogat de „geniul” sau politic şi de managementul naţional, global „invidiat”, al guvernului său, pe numele lui: Cîţu, într-o asemena ţară, lovită pe lângă Covid, şi de infatuările premierului, de facturi ucigaşe şi de laşitatea de turmă coruptă a „aleşilor”, demnitari sau din administraţie, era inevitabil să apară şi o „contrapondere” pe măsură, una de talia celei care este „Înlăţimea Sa” Diana Şoşoacă. Adevăr simplu: pe terenul prielnic al imposturii lui Cîţu et comp, da, în corelaţie cu aşa ceva înfloreşte, bine mersi, şoşocismul up to day, se şoşocizează media şi mulţimi în derută, în disperare …

Ce „ofertantă” răspântie, nu? Cea între soiosul „şoşocism” şi arogantul „cîţism”, amândouă perspectivele la fel de groteşti, la fel de perdante! N-ar trebui „sunat” la vreun altfel de… „112”?

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar