Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Janos Bokor, directorul sportiv al lui Sepsi: Viera a avut o intrare oribilă la Ianis Hagi

GALERIE
Ianis
  • Ianis
- +

Partida dintre Sepsi şi Viitorul va rămâne în mintea telespectatorilor nu pentru jocul arătat de cele două echipe, ci mai degrabă pentru faultul comis de Ousmane Viera asupra lui Ianis Hagi, în minutul 49.

La câteva ore de la finalul meciului, Janos Bokor, directorul sportiv al lui Sepsi, a vorbit pentru ProSport despre acest episod. Oficialul este de părere că faultul a fost unul ”oribil”, dar consideră că nu se impunea neapărat acordarea cartonaşului roşu. Îl apără pe Viera, spunând că nu a avut intenţia să-l lovească cu acea intensitate pe Ianis. Mai mult, acesta e de părere că singurul care poate lua o astfel de hotărâre este arbitrul. Marcel Bîrsan, centranul meciului, nu a acordat nici lovitură liberă după intervenţia lui Ousmane Viera. A lăsat jocul să continue

”Sincer, nu prea îmi place să vorbesc la cald, pentru că nu are rost. După ce se întâmplă ceva şi se bate toba tare, mai bine nu vorbesc. Las să se liniştească apele. Astăzi am fost la teren, dar nu am vorbit cu Ousmane, era la refacere. Mâine o să vorbesc. A fost un fault considerat criminal, dur, dar nu cred că a avut intenţia să-l rupă pe Ianis. Ousmane e un jucător puternic, tot timpul pune piciorul sănătos, dar a fost o lovitură oribilă. La reluări se vede că piciorul lui Ousmane, după ce loveşte balonul, ajunge pe genunchiul lui Ianis.

Nu pot să mă pronunţ dacă merita roşu, dar faultul a fost dur. Eu cred că arbitrul trebuie să decidă, pentru că de aceea e acolo. Ştie regulamentul, ştie cum se procedează în astfel de momente”, a declarat Janos Bokor pentru ProSport.

Directorul sportiv este de părere că Viitorul trebuia să joace în inferioritate numerică încă din prima repriză. Face trimitere la o lovitură cu cotul încasată de mijlocaşul lui Sepsi, Stefan Velev. ”Am văzut că cei de la Constanţa au ieşit şi au spus că a fost un fault oribil, ok. Dar a fost şi un fault în prima repriză, o lovitură cu cotul la Velev. A fost umplut de sânge. A dat fault domnul Bârsan, dar eu ştiu că atunci când se loveşte cu cotul se penalizează cu roşu. Noi nu am ieşit să vorbim, pentru că am crezut că fotbalul este un sport bărbătesc şi se mai întâmplă astfel de lucruri. Trebuie să recunoaştem că mai au loc faulturi de acest gen şi nu e nevoie să facem atât de mult tam-tam. Jucătorii mai greşesc”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri