Jaqueline Cristian a anunţat când revine pe teren după accidentarea din februarie

vineri, 10 iunie 2022, 22:50
1 MIN
 Jaqueline Cristian a anunţat când revine pe teren după accidentarea din februarie

Jaqueline Cristian a fost nevoită să se opereze la genunchi după ce s-a accidentat în timpului meciului cu Daria Kasatkina de la WTA Doha (22 februarie), iar vineri a anunţat când speră să revină pe teren. După câteva luni de recuperare, sportiva a reluat antrenamentele. Sportiva noastră a afirmat că i-a fost greu să urmărească turneele din acest an la televizor şi că abia aşteaptă să revină pe terenul de tenis. „Vreau o revenire în forţă pe teren sănătoasă. Primul turneu se estimează a fi US Open. Mi-am îngheţat oricum clasamentul, recuperarea durează undeva la cinci luni jumătate, iar US Open înseamnă fix şase luni din ziua accidentării. Eu zic că mă voi întoarce mult mai puternică pe teren decât eram atunci când m-am accidentat.

Va fi un proces destul de lung pentru că nu ştiu cum va reacţiona piciorul. Trebuie să vedem. Sunt sigură că, atât timp cât îl am pe Thomas lângă mine, dorinţa de a reveni e mult mai puternică decât era până acum. Nu am simţit niciodată foamea asta şi dorul de tenis pentru că nu am stat niciodată atât de departe de teren. După primul turneu vom vedea cât de mult pot să joc, cum reacţionează piciorul şi în funcţie de asta vom vedea ce e de făcut.

Am urmărit toate turneele, deşi la început mi-a fost foarte greu. După aia, nu am putut să stau departe. Ajungeam acasă, deschideam televizorul şi ma decideam între Netflix şi turneul de la Miami sau Indian Wells. Şi acum, la Roland Garros, am urmărit toate meciurile. A fost interesant, mai ales că multe favorite au ieşit repede. Asta e frumos la tenis, e o surpriză totală.

Pentru asta mă antrenez. Am zis-o de multe ori, nu am trecut prin ce am trecut în ultimele luni degeaba. Dacă am trecut prin asta, ştiu de ce am trecut, ştiu de ce muncesc, ştiu de ce trag. Şi acum pe teren, chiar dacă am dureri şi nu mă simt încă foarte confortabil, dorinţa e mare” – Jaqueline Cristian pentru DigiSport.

Comentarii