La CSM, ghinioanele curg gârlă

marți, 27 august 2019, 01:43
2 MIN
 La CSM, ghinioanele curg gârlă

 

Lipsită de opt luni de aportul Cristinei Neagu, echipa bucureşteană de handbal a pierdut-o şi pe Nora Mørk, accidentată grav în Supercupa de sâmbătă

Handbalista Nora Mørk (CSM Bucureşti) pare urmărită de un ghinion teribil. Revenită în aprilie după o accidentare la genunchiul drept care a ţinut-o pe bară un an şi două luni, norvegianca se pregăteşte să ia calvarul de la capăt. Interul dreapta Nora Mork a ieşit în minutul 31 al Supercupei feminine la handbal (CSM Bucureşti – CSM Rm. Vâlcea 29-23), după ce genunchiul stâng i s-a smucit la o fază de joc. Iniţial, s-a sperat că accidentarea nu este gravă, mai ales că jucătoarea a dat senzaţia că încearcă să rămână în meci, dar ulterior, veştile au devenit din ce în ce mai rele. Încă de la început a părut o accidentare similară cu cea a Cristinei Neagu de la Campionatul European, care a dus la absenţa valoroasei jucătoare tricolore pentru mai bine de şase luni. Ulterior, temerire s-au adeverit. Accidentarea Norei Mørk este la fel de gravă, astfel că atât pentru ea, cât şi pentru CSM Bucureşti este o lovitură grea. „Astăzi, jucătoarea echipei noastre a fost supusă unui control medical amănunţit, iar rezultatul a fost cel de care ne temeam cu toţii: ligamentul genunchiului este afectat serios, iar Nora va fi nevoită să suporte o intervenţie chirurgicală în urma căreia va trebui să stea departe de teren câteva luni.CSM Bucureşti va fi alături de handbalistă în toate demersurile care urmează şi îi asigură pe fani că Nora va reveni şi mai puternică alături de tigroaice”, a anunţat clubul. „Nu-mi vine să cred că am atâta ghionion. Îmi pare nespus de rău că a venit această accidentare, tocmai acum când toate lucrurile mergeau bine şi mă simţeam în formă. Regret că nu voi putea fi lângă fete în următoarea perioadă, îmi doream mult să joc împreună cu ele şi să ajut echipa să ne atingem toate obiectivele”, a declarat Nora Mørk După accidentarea suferită la Euro 2018, ruptură de ligamente încrucişate, Cristina Neagu are deja opt luni fără handbal. Nora Mørk va rata, aşadar, Campionatul Mondial din Japonia şi probabil că sezonul actual este compromis. În cel mai bun caz, ar putea să revină spre finalul anului competiţional, în tentativa de a prinde şi Jocurile Olmipăice de la Tokyo.

 

Comentarii