La înălţimea digestiei

A trecut cumva neobservată, ca un senzaţional demonetizat de prea multă uzură, curioasa tărăşenie recentă de la Ungheni, cu un protest şi un contra-protest în acelaşi timp: un grup aici, altul la câţiva metri, într-o proximitate care s-a dovedit că are toate datele promiscuităţii, plus nebănuite resurse de burlesc şi absurd. DA şi PAS, cu ai săi, vituperând pe resturile unui scuar (acaparat între timp – şi sunt vreo câţiva ani la mijloc – de construcţii, deci tranzacţionat, pentru că satul arde, da’ baba îşi vede de afaceri), democraţii, în umbra guvernării, la doi paşi de sediul pri­măriei locale.

O distribuţie care te umflă deja de râs. Ceva mai înainte, ortacii lui Shor, jidovul şmecher, după care plânge în hohote puşcăria, se prefăcea că ia cu asalt, în capitală, sediul lui Năstase. De nişte manevre pe măsură a avut parte, la un moment dat, şi Maia Sandu. O să mai avem, cu siguranţă, prilejuri din astea, cineva, uşor recognoscibil, dispunând maselor sale de manevră contraponderi ce aruncă în derizoriu şi puţinul care a mai rămas de aruncat.

O fi Năstase grobian, iar Maia tot mai dusă cu pluta, dar anumite lucruri, bine decapate de molozul proastei regii, a sloganurilor decerebrate, a personajelor fără treabă, sunt, în sine, de un bun-simţ imparabil. Tocmai grăuntele ăsta raţional, potenţat prin reduplicare (şi cam asta pare raţiunea de a fi a mişcării „Acum“, iniţiată de opoziţie), e bălăcărit acum de zelatorii guvernării. Nicio fărâmă de bun-simţ, nicio afirmaţie rezonabilă, care ar putea să-şi facă lucrarea mai devreme sau mai târziu, nu trebuie să râmănă nemaculate, pare a fi comandamentul.

Tehnic, truvaiul e aproape genial: pui în cârca opoziţiei câte un ţipălău, doi, bine nutriţi, şi faci praf cu decebelii de la purtător orice schiţă de abordare cât de cât serioasă. Problema, foarte simplă, de altfel, e să dai mână liberă tupeului, mârlăniei, să dezlegi bruta: la Ungheni, gură-cască le-a avut pe toate din plin.

Am urmărit din secvenţele date pe post şi online cum s-au desfăşurat lucrurile: impresie dezolată de contondent şi criză teribilă de imaginaţie. Dacă e adevărat ce spuneam (şi, în ţara asta, mai nimic nu mişcă fără aprobare de la buricul pământului), e cumplit: am ajuns cu dialogul politic aici, în epoca de piatră. Nu deplâng punctual nivelul suburban în care şi-au închipuit unii că-i pot contracara pe alţii: e vorba de un fenomen în plină expansiune. Nenii congestionaţi care îşi aruncau politeţuri peste cordonul de poliţişti sunt o penultimă treaptă înaintea zoologicului. Deja avem o generaţie aculturală, crescută sub ochii noştri. La braţ cu rudimentele astea încă în viaţă, ce mare pleaşcă, aş întreba, capătă mahărul x, adjudecându-şi încă un termen de huzur?

Vorbesc, iertare de vorbă cam emfatică, de o acoladă aruncată peste orizontul vizibil al istoriei curente. Vorbesc în van, desigur: nici ăsta, nici ceilalţi, pe cât lasă a se întrevede faptele, nu pot fi decât la înălţimea propriei digestii.

Ghenadie Nicu este corespondentul „Ziarului de Iaşi“ în Republica Moldova