LIVE VIDEO: Ședința Consiliului Local Iași, în desfășurare. Vești bune pentru Poli!

miercuri, 10 iunie 2020, 09:20
2 MIN
 LIVE VIDEO: Ședința Consiliului Local Iași, în desfășurare. Vești bune pentru Poli!

Consilierii din Iași s-au întrunit miercuri dimineață pentru a dezbate și vota mai multe proiecte. Principalul punct de discuție este finanțarea cluburilor sportive. Urmăriți desfășurarea ședinței:

UPDATE

Ședința CL s-a încheiat după mai puțin de o oră, dar nu înainte de a stârni o reacție virulentă din partea unui fost consilier local și fost apropiat al primarului Mihai Chirica.

Sorin Iacoban, care este și fost deputat PSD, a plasat un comentariu pe pagina de Facebook a Primăriei, unde ședința a fost transmisă în direct, în care i-a acuzat pe consilieri că au „intervenții de grădiniță”. Reacția lui Iacoban vine și în condițiile în care un fost colaborator de-al lui, consilierul PSD Mihai Gavril, i-a pomenit numele în cadrul ședinței într-un context defavorabil actualului lider al Pro România Iași.

Mai multe despre modul în care s-a desfășura ședința puteți citi în ediția de mâine a „Ziarului de Iași”.

UPDATE

Consiliul Local (CL) a aprobat finanțări pentru structuri sportive în regim de urgență, în contextul pandemiei Covid-19. Banii au mers, însă, doar la echipa de fotbal Politehnica Iași.

„Amendamentul meu constă în exceptarea de la propunerea de finanțare a CS Politehnica Iași, rămânând doar Asociația Clubului Sportiv Municipal Politehnica Iași pe tabloul de finanțare”, a spus consilierul PSD Mihai Gavril, el adăugând că exceptarea de la finanțare vine în contextul în care CS Politehnica Iași este într-un litigiu cu Primăria pe tema finanțărilor anterioare.

CS Politehnica Iași figura cu o finanțare de aproape 175.000 lei, dar CL a aprobat doar cei 1,1 milioane lei pentru cealaltă asociație.

Amendamentul lui Gavril a fost aprobat în unanimitatea consilierilor prezenți, cu excepția unui vot de abținere exprimat de consilierul PNL Răzvan Timofciuc.

Banii în cazul CS Politehnica Iași urmau să fie utilizați pentru plata indemnizațiilor unor sportivi și antrenori din ramuri sportive precum atletism, badminton, handbal, judo, rugby, tenis de masă și tir. Totodată, fondurile erau necesare pentru cheltuieli de funcționare ale clubului sportiv pe perioada a 30 de zile.

În ceea ce privește cealalată sumă de 1,1 milioane lei, aprobată de CL, banii vor merge în conturile echipei de fotbal Politehnica Iași.

Comentarii