Lovitură de teatru în cazul unui bărbat închis anul trecut pentru o pedeapsă de 20 de ani

joi, 04 mai 2023, 08:14
1 MIN
 Lovitură de teatru în cazul unui bărbat închis anul trecut pentru o pedeapsă de 20 de ani

Un bărbat din Suceava, care a fost găsit şi închis anul trecut pentru o pedeapsă de 20 de ani după ce a fost condamnat definitiv pentru o tentativă de omor, a fost recent eliberat prin decizia Curţii de Apel Suceava, care a decis redeschiderea procesului penal. 

Bărbatul va fi supus controlului judiciar şi are interdicţia de a părăsi judeţul Suceava, în timp ce dosarul tentativei de omor din 1999 va fi rejudecat la Tribunalul Suceava, scrie monitorulsv.ro. În trecut, Dorel Ţigănescu a părăsit ţara înainte de a fi condamnat şi a trăit sub o identitate falsă în Anglia timp de 20 de ani. Ancheta de atunci a stabilit că a comis o tentativă de omor în timpul unei altercaţii la o discotecă din Horodnic de Jos, în urma căreia un alt tânăr a fost înjunghiat în zona abdominală şi a avut viaţa pusă în primejdie. Cabinetul de Avocat Iliescu Alexandru Elvir a reprezentat bărbatul în instanţă şi a reuşit să convingă judecătorii că acesta nu a avut un proces echitabil, în sensul că nu s-a putut apăra.

SURSA FOTO: monitorulsv.ro

Comentarii