Mai bine mărim tortul decât să plafonăm, impozităm, reducem sau subvenţionăm

Pot politicienii să influenţeze în mod pozitiv economia în aşa fel încât majoritatea populaţiei să trăiască în condiţii decente? Sunt plafonările, subvenţiile, restricţiile la importuri, exporturi şi alte măsuri administrative eficiente? Zilele acestea politicienii de la putere, din opoziţia sau cei de pahar de la birtul din sat se întrec în a propune care mai de care măsuri menite să vină în sprijinul populaţiei. Ele sunt cel mult lăudabile, eficienţa lor poate fi dovedită doar de proba timpului şi se impun odată ce-au fost testate de piaţă şi mai ales de viaţa de zi cu zi.

Până atunci, ca să înţelegem mai bine economia, haideţi să o privim ca un laborator de cofetărie care produce zilnic doar un singur tort de un kilogram. Ca să simplificăm lucrurile să ne imaginăm că prăjitura, care este singurul bun produs, trebuie împărţită la 20 de persoane. Într-o societate altruistă şi egalitară rezultă că fiecare persoană primeşte 50 g de tort, dar porţia optimă din punct de vedere caloric este de 60 de grame. În plus o altă condiţionalitate este că nu poate fi stocată. Acum, pentru dramatizare, să ne închipuim că economia (laboratorul nostru) este condus de Vladimir Putin, care, de la sine putere, decide că are nevoie de armată ca să invadeze laboratorul vecin şi recrutează 10 persoane cărora le repartizează 700 de grame din prăjitura produsă, adică 70 g pentru fiecare, iar restul rămâne cu 30 g. Ca să ducem raţionamentul până la capăt şi să surprindem în exemplul nostru încă un tip de societate, să presupunem că gramul de tort costă 10 bănuţi (lei, lire, ruble, dolari etc). Primii doi cei mai bogaţi oameni din comunitatea noastră imaginară deţin 20.000 de bănuţi împreună, următorii trei câte 5.000 de bănuţi fiecare, iar restul de 15 au între 100 şi cinci bănuţi. Oamenii din ultima comunitate sunt liberi, au dreptul să facă orice doresc cu banii lor, de la a se împrumuta între ei până la a pune fonduri la un loc pentru proiecte comune. Este evident că fiecare dintre cei cinci cei mai bogaţi oameni din comunitate ar putea cumpăra de la tortul întreg până la jumătate din el, iar cei care au câte 5 bănuţi pot rămâne pe dinafară. După cum se poate vedea nici un tip de societate din cele imaginate (legătura cu cele din realitate este cât se poate de evidentă) nu este perfectă. În prima, totul este împărţit egal, dar nimeni nu se satură. În cea de-a doua, se satură doar soldaţii trimişi pe front, motiv pentru care se acumulează fustrări şi totul poate culmina într-o baie de sânge din cauza violenţei în creştere. În cea de-a treia, cei mai bogaţi dintre oameni pot cumpăra tot tortul doar pentru ei, dar după cum am văzut din condiţionalitatea de mai sus ce este peste 60 de grame este de prisos, fiindcă cantitatea în plus nu poate fi stocată.

După cum uşor vă imaginaţi în primele două societăţi nu se poate interveni. Ele sunt dictaturi: una blândă, iar cealaltă militară. În cadrul acestora, binele este impus cu forţa, aşa cum este văzut el de tătuc. Prin urmare, rămâne să analizăm doar exemplul imaginar al ultimei societăţi descrise mai sus. Ca să condimentăm cazul să ne imaginăm că Putin atacă laboratorul societăţii democratice, motiv pentru care prăjitura se scumpeşte, peste noapte, la 20 bănuţi gramul. În acest caz, mare parte dintre oameni nu-şi mai permit să cumpere nimic. Ce este de făcut? Dacă ascultăm politicienii de la putere, atunci măsurile vor suna aşa: vom plafona preţurile, vom da subvenţii la producători, vom da subvenţii la populaţie, vom plafona cantităţile ce pot fi cumpărate, iar cei mai naţionalişti vor cere limitarea importurilor şi creşterea exporturilor. Toate măsurile vor conduce aproape automat la un necesar mai mare de fonduri, fonduri pe care, ce să vezi, statul nu le are şi cel mai probabil le va lua de la cei care au mai mult sau va fi nevoit să împrumute, dar pe viitor va plăti dobânzi mai mari. Impozitarea celor bogaţi nu este lipsită de neplăceri: unii îşi vor ascunde banii, alţii vor evita plata taxelor, iar o altă parte vor mitui funcţionarii care se ocupă cu strângerea dărilor. Putem lesne observa că până la urmă dimensiunea tortului rămâne la fel, indiferent dacă subvenţionăm sau plafonăm. Soluţia, după cum se poate deduce de aici, este simplă: să mărim tortul, să-i creştem dimensiunea la 1,5 kilograme sau chiar să-l dublăm. Aşa vom reuşi să hrănim mai bine populaţia din exemplul nostru şi chiar să exportăm către vecinii prietenoşi. Pentru ca o societate să reuşească acest lucru este nevoie ca politicienii care-o conduc să-şi bată capul cum să aducă resurse/ inputuri mai multe pentru tort şi cum să găsească o reţetă care să consume cât mai puţin pentru fabricarea lui. Mai clar, dacă la momentul dat se folosea o cantitate de „X” energie să se ajungă la „X-1” şi tot aşa.

Desigur, exemplele noastre sunt extrem de simplificate. Rolul lor este să ne facă să înţelegem că subvenţiile sau plafonările, pe care le anunţă politicienii cu surle şi tobe, nu vor conduce la resurse mai multe (o prăjitură mai generoasă), ci cel mult şi în cel mai fericit caz la o societate mai egalitară în care după cum am văzut mai sus nimeni nu se satură. Nu se va crea însă prosperitate pentru absolut nimeni. La fel, nici societăţile criminale de tipul Rusiei, admirate excesiv şi nemeritat de unii dintre români, nu se vor îndrepta către prosperitate, vor aduce conflict şi sânge, iar când tortul se va termina s-ar putea să nu mai aibă cine să fabrice altul.