Martie: dezgheţ în politica europeană (I)

Partidele naţionale îşi desemnează candidaţii, iar majoritatea „familiilor” politice pan-europene îşi anunţă programul electoral şi – desigur, dacă acceptă acest instrument – îşi lansează candidatul pentru şefia Comisiei (aşa-numitul candidat de vârf – spitzenkandidat). Trebuie organizate şi evenimentele de campanie care să demonstreze că alegerile sunt cu adevărat europene, chiar dacă se votează la nivel naţional – aici, centrală este dezbaterea de la Maastricht, de la începutul lui aprilie, la care urmează să participe candidaţii de vârf. Tot în martie are loc şi Consiliul European de primăvară, o întâlnire ce în acest an va fi urmată de un summit al zonei euro. Şi lista poate continua.

La capitolul alegeri, să remarcăm faptul că în statele membre se înmulţesc sondajele de opinie menite să ofere indicii despre viitorul raport de forţe în Parlamentul European. Ele au meritul de a ne prezenta configuraţiile votului „generic” pentru diversele formaţiuni politice, în sensul că numele ce vor fi figura pe liste joacă un rol mai puţin important decât se întâmplă în cazul unui scrutin naţional. Chiar şi aşa, ne putem aştepta ca formaţiunile populist-eurosceptice să acorde o importanţă mai mare acestui aspect, desemnându-şi candidaţi cu notorietate, poate chiar lideri de prim rang – care ar putea ulterior să renunţe la mandat în favoarea colegilor din poziţiile inferioare. Dar nu este obligatoriu să se întâmple astfel. Spre exemplu, în Franţa, doamna Marine LePen îşi doreşte ca domnul Jordan Bardella, capul de listă al Reunirii Naţionale (RN) – şi liderul „în acte” al partidului – să rămână în Parlamentul European, în timp ce ea se va concentra, la Paris, asupra viitoarei candidaturi prezidenţiale. În orice caz, partidele care văd în euroscepticism un vehicul electoral util au tot interesul să plaseze pe liste politicieni cu greutate – adesea, în aşteptarea campaniilor cu miză sporită (legislative sau chiar prezidenţiale). 

Mai convingătoare decât sondajele de opinie sunt, desigur, alegerile naţionale desfăşurate în această perioadă – este cazul legislativelor portugheze de duminica trecută. Ascensiunea grupării Chega! („Destul!”), afiliată pe plan european grupului „Identitate şi Democraţie” (extrema dreaptă), confirmă o tendinţă evidentă în rândul observatorilor: aceea de a privi scrutinul european din iunie în primul rând prin grila capacităţii forţelor populist-eurosceptice de a perturba modelul consacrat de guvernare a UE. Acesta se bazează, cum bine se ştie, pe coaliţii centriste negociate de populari şi socialişti, cu participarea mai mult sau mai puţin consistentă a liberalilor (astăzi, „Renew”) şi a verzilor. Ideea că, pentru prima dată în istoria proiectului european, socialiştii şi popularii, luaţi împreună, nici măcar nu se vor apropia de majoritatea absolută în Parlamentul European este una de natură a-i tulbura pe adepţii păstrării actualului stil de guvernare a Uniunii, caracterizat de un elitism tehnocratic binevoitor şi, în plan financiar, foarte generos.

Tot în acest context, se observă că „Identitate şi Democraţie”, precum şi gruparea eurosceptică moderată „Conservatorii şi Reformiştii Europeni” sunt destinaţiile preferate ale formaţiunilor noi (sau reinventate) care vor păşi pe scena europeană după alegerile din iunie. Vom vedea, după alegeri, dacă una sau alta din aceste familii politice se vor întări şi cu reprezentanţii unor forţe politice astăzi renegate de grupurile centriste, cum ar fi gruparea premierului maghiar Viktor Orbán (FIDESZ, ex-PPE) şi, posibil, cea a premierului slovac Robert Fico (SMER), suspendată – dar nu exclusă – din grupul socialist. Întotdeauna apar afilieri şi retrageri interesante după alegeri, astfel că nu vom cunoaşte forţa reală a grupurilor politice europene decât în toamnă sau, cine ştie, chiar mai târziu.

Până atunci, iată că familiile din mainstream-ul politicii europene îşi desemnează, rând pe rând, candidaţii de vârf. După socialistul Nicolas Schmit şi actuala şefă a Comisiei, Ursula von der Leyen (PPE), luna aceasta va veni rândul grupului Renew. Compus din trei entităţi (vechiul ALDE, gruparea intitulată Partidul Democratic European şi, în fine, partidul francez „Renaissance” al preşedintelui Macron), acesta va avea de fapt trei candidaţi de vârf, dintre care unul va fi oficializat doar din motive organizatorice – spre exemplu, participarea la dezbateri electorale precum cea de la Maastricht (29 aprilie). Din câte se pare, în această cursă în trei, cele mai mari şanse aparţin candidatei desemnate de ALDE, doamna Marie-Agnes Strack-Zimmermann, parlamentar german (Partidul Liber Democrat) şi specialist recunoscut în domeniul politicilor de apărare. Grupul Renew nu aspiră, însă, la şefia Comisiei Europene, perspectivele sale în alegeri fiind modeste.