Maternitatea, o alegere

Declaraţiile recente ale artistei Delia Matache privind motivele pentru care aceasta nu ar dori să devină mamă au incendiat reţelele de socializare. Sinceritatea artistei a stârnit o avalanşă de comentarii dintre cele mai acide la adresa ei. „Femeile au obligaţia de a aduce pe lume copii, de aia au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ, dar tu, dragă Delia, – a scris cineva, trăieşti degeaba pe lumea asta!”

„Termină-ţi şcoala, căsătoreşte-te, fă copii şi dedică-ţi restul vieţii familiei. Cumpără-ţi o casă şi pune bani deoparte pentru viitorul copiilor!” Acestea sunt doar câteva dintre sfaturile cu care au crescut mai multe generaţii şi care, pe măsură ce societatea progresează, sunt din ce în ce mai mult puse sub semnul uitării. În anii 80, termenul „dink ” – Double Income No Kids – a fost popularizat pentru a defini cuplurile rebele care au decis să pună capăt acestui mod de a gândi existenţa, găsindu-l nepotrivit raportat la aspiraţiile lor, iar noutatea, la 40 de ani de la apariţia termenului, este că „dink–urile” sunt din ce în ce mai multe comparativ cu acei ani. Sociologii notează că în ultimii zece ani, numărul burlacilor a crescut în întreaga lume. Dacă în 2010 numărul burlacilor era de 57 de milioane, astăzi sunt deja aproximativ 68 milioane, spun statisticile. În acelaşi timp, este posibil să numărăm deja aproximativ zece tipuri de forme diferite de relaţii de familie şi căsătorie. Ce indică aceste date – criza relaţiilor de familie sau, dimpotrivă, evoluţia acestora? În acelaşi timp, numărul cuplurilor care nu-şi doresc copii e în continuă creştere.

Ideea de individualism, după cum vedem, cucerește întreaga lume. Trăim vremuri în care principala obligație a unei persoane pare a fi doar îmbunătățirea relației cu ea însăși, cu nevoile și aspirațiile sale și nu în raport cu familia sa, copiii sau altcineva, astfel că, din ce în ce mai mulți preferă să trăiască singuri, fără prea multe obligații și responsabilități. Astăzi, observăm că marea majoritate a tinerilor nu mai au mentalitatea pe care o aveau bunicii sau părinții noștri, aceea că mariajul este pe viață. Ei sunt conștienți că acest lucru, mariajul, s-ar putea să nu se întâmple niciodată și, cel mai important, nu văd asta ca pe o mare tragedie. Mulți tineri au o atitudine de acceptare față de nașterile nelegitime sau premaritale sau față de uniunile liber consensuale. Lucrurile s-au schimbat la nivelul relației de cuplu: ei neagă rolul femeii ca fiind exclusiv acela de casnică, gospodină și mamă – singura responsabilă de creșterea și educația copilului, mulți sunt destul de loiali atât ideii de adulter, cât și formelor alternative de relații de familie și căsătorie. Cu câteva decenii în urmă, multe dintre aceste idei despre familie ar fi provocat o respingere vehementă în societate, dar astăzi ele devin, după cum vedem, normă. De exemplu, mulți occidentali adoptă o căsătorie la distanță, când relația este înregistrată oficial, dar soții nu locuiesc împreună sub același acoperiș. Ori o căsătorie sezonieră, pentru o perioadă limitată de timp, în care unul din parteneri, femeie sau bărbat, nu contează, practic e susținut financiar de celălalt pentru compania pe care o oferă în acea perioadă partenerului său. Unii adoptă căsătoria deschisă – o formă în care relațiile extraconjugale sunt permise ambilor parteneri și ale căror experiențe sunt împărtășite reciproc. Pentru un adult care aderă la un asemenea libertinaj, nașterea unui copil devine o corvoadă, pentru că, pur si simplu, apariția unui copil contravine alegerilor lor în materie de relații conjugale.

Mai mult, în vremuri de individualism, suntem mai selectivi. Căutăm mult timp „persoana potrivită”, avem o imagine mai clară a ceea ce căutăm, și nu ne mai grăbim ca altădată la măritiș. Ei bine, dacă nu o găsim, ne consolăm cu asta și suntem deciși să trăim singuri, considerând că astfel facem alegerea cea mai bună. Ne obișnuim și chiar găsim avantaje în acest fel de trai. În plus, astăzi, nu mai suntem dependenți financiar unul de celălalt. Ne putem permite să ne descurcăm fără niciun ajutor, nu mai avem atâta nevoie de un partener cu care să locuim sau să împărțim sarcinile în casă, atunci când trebuie să facem cele mai dificile treburi casnice. Mâncarea o primim prin catering, cumpărăturile și plata facturilor se pot face online, marea majoritate a femeilor conduc singure automobilul, comunicarea se poate face pe rețelele de socializare, ca să nu mai vorbim de faptul că locuințele noastre sunt pline de electrocasnice care sunt gata să facă aproape totul pentru noi.

Societatea, în general, a echivalat de-a lungul istoriei feminitatea cu maternitatea. Se presupune, ținând cont de această mentalitate, că toate femeile vor să fie mame, iar dacă o femeie nu își îndeplinește această „datorie”, viața ei este incompletă. Se presupune, în conformitate cu aceeași mentalitate, că, dacă o femeie nu are copii, este fie „stearpă”, cum se spune în popor, fie „egoistă”, prin urmare, din punctul de vedere a societății, nu există o cale de mijloc, acest fapt, de a nu avea copii, nefiind, după opinia celor mai mulți, o chestiune ce ține de alegerea unei femei. Toate aceste idei, susținute de culturi diferite și de generații diferite, sunt, desigur, greșite: după cum vedem, nu toate femeile vor să fie mame. Multe femei duc vieți pline, fericite și complete fără a fi mame. Maternitatea nu este o cerință a feminității sau a unei vieți împlinite, e doar o alegere personală. Dorința de a fi mamă nu se naște brusc, ea se construiește din aspecte personale, culturale, din istoria specifică, din capacitatea fizică sau abilitatea cu care este înzestrată fiecare femeie și, bineînțeles, sprijinul real pe care îl are pentru o asemenea responsabilitate. Uneori se mai întâmplă ca o femeie să decidă să se căsătorească, dar, în timp, ideea de a fi mamă nu apare pentru ea ca o dorință reală: este acolo, dar fără să fie îndeplinite condițiile pentru ca ea să realizeze aceasta. Cu alte cuvinte, instinctul matern poate să nu existe, prin urmare, nu toate femeile sunt capabile și apte să fie mame, chiar dacă această idee nu e pe placul sau pe înțelesul societății.

Trebuie avut în vedere faptul că, deși decizia de a nu avea copii este reversibilă, unele femei simt presiunea socială pentru a-i avea. Alteori chiar familia este cea care pune presiune, iar în anumite circumstanțe prieteniile în sine sunt cele care condiționează această decizie importantă. De îndată ce termină liceul, fetele aud de la cei apropiați: „Când te gândești să te măriți și să faci și tu copii? Eu la vârsta ta…” Iar cu cât înaintează în vârstă presiunea devine și mai puternică „Ei, nici un copilaș? Sunteți de ceva timp împreună! Aveți probleme cumva?” sau „Noi mergem la petrecere, ne adunăm doar noi care avem copii, nu știu dacă e cazul să veniți și voi!” În acest caz, refuzul de a avea copii la femei reprezintă nu doar o alegere, ci și o reacție firească de repulsie a psihicului la presiunea din afară. Într- o zi, o cunoștință mi-a spus cu lacrimi în ochi: „Când mi se pun astfel de întrebări înnebunesc, am impresia că am fost dezbrăcată și organele mele reproducătoare sunt examinate în public să vadă lumea dacă mai sunt viabile”. Sub presiune, o persoană este forțată să-și apere limitele personale, precum și dreptul la autodeterminare. Versiunea extremă a autodeterminării în asemenea cazuri este lipsa dorinței de a avea copii și, uneori, chiar disprețul față de ei. Potrivit unui studiu al revistei Sex Roles – A journal of Research, pe care l-a publicat și Vogue, majoritatea oamenilor consideră cuplurile care aleg să trăiască fără a avea copii ca distrugând structura morală a societății. „Oamenii care aleg să nu aibă copii provoacă o întreagă furtună de emoții: furie, dezgust, dezamăgire”, scrie autorul studiului, Leslie Nardo. „De asemenea, sunt considerați mai puțin împliniți din punct de vedere spiritual.”, conchide acesta. Cu alte cuvinte, studiul afirmă că oamenii fără copii sunt văzuți ca persoane ce duc vieți „incomplete” și „nefericite”. Vine însă și contrariul – un alt studiu efectuat pe cupluri din 22 de țări din întreaga lume și publicat în Jurnalul American de Sociologie (AJS) – afirmă că cei care au copii se consideră mai nefericiți decât cei care nu au. Autorii au numit acest fenomen decalaj de fericire parentală. Deci, concluzionând fără a fi făcut vreun studiu, adevărul e mereu la mijloc.

În general, argumentul cel mai des folosit când se insistă asupra unei femei că ar trebui să rămână însărcinată este că, dacă nu o face, nu va avea cine să aibă grijă de ea când va fi în vârstă, „să-i aducă un pahar cu apă”, pentru că un copil, o asigură alții, este întotdeauna un ajutor la bătrânețe. Și tocmai din acest motiv, nu puține femei decid să nu fie mame, întrucât resping perspectiva stabilirii unei astfel de relații utilitare cu un copil. „Nu am de gând să fac copii ca să le fiu o povară la bătrânețe, prefer să-mi iau un câine. E ca și când aș naște o pușculiță în care bag bani 20 de ani și pe care o desfac la bătrânețe ca să-mi recuperez investiția”, și-a exprimat opinia, cu puțin umor, o prietenă. Iar realitatea contrazice și mai mult teoria paharului cu apă, dacă privim în jur vedem câți seniori nu beneficiază de atenția și grija copiilor lor, unii fiind plecați în străinătate la muncă sau fiind ancorați în activități care le ocupă tot timpul.

Mulți aud fraze de la părinți: „Ți-am dedicat viața, mi-am petrecut cei mai buni ani din viață crescându-te pe tine!”. „Am renunțat la facultate ca să te cresc!” sau „în timp ce alții se distrau, eu plimbam căruciorul!” Astfel de fraze formează adeseori impresia că a fi părinte este o povară grea care te împiedică să trăiești o viață fericită. Iar multe persoane cred că a avea copii este sfârșitul carierei strălucite pe care ar avea-o dacă ei, copiii, nu s-ar naște. De aici și refuzul de a deveni părinte, din teamă, nu toți sunt dispuși să repete scenariile părinților lor care, spun ei, și-au sacrificat dorințele, libertatea, cariera, fericirea pentru binele copilului. De asemenea, creșterea numărului de locuri de muncă pentru femei în diverse domenii și numeroasele exemple de femei de afaceri, specialiști, manageri de succes au dus la faptul că majoritatea nu sunt pregătite să renunțe la carieră pentru maternitate – astăzi, acesta este poate unul dintre cele mai frecvente motive pentru care un cuplu renunță la a avea un copil.

Cunoaștem, de asemenea, multe cazuri când i s-a impus copilului un rol și responsabilități neobișnuite pentru vârsta lui. De exemplu, dacă, în caz de incapacitate sau absență a unei mame, fiica acesteia preia rolul ei în familie, crescând frații mai mici. După ce a luat o înghițitură de „maternitate”, care este atât de dificilă pentru un copil, această fată, la maturitate, nu mai este pregătită să repete această experiență și o proiectează involuntar în propria familie. De asemenea, multe din cazurile de femei care au fost abuzate fizic sau sexual în copilărie, cred că, prin gestul lor, acela de a nu avea copii, pun capăt unei istorii traumatice în care a dominat agresiunea, spulberând astfel teama că și propriului copil i s-ar putea întâmpla ceva similar.

O familie din zilele noastre este orice uniune umană în care există o relație emoțională caldă, o viață comună, cu dorințe, obligații și sentimentul că sunt cei doi și există toți ceilalți pe lângă ei în armonie și respect. După cum observăm motivele pentru care o femeie decide să nu aibă copii sunt diverse. Societatea încă mai crede că a avea copii este o condiție prealabilă pentru fericirea conjugală. Poate că dacă femeile fără copii ar vorbi mai mult despre motivele alegerii lor, ar ajuta societatea să scape de prejudecățile care o determină să le judece atât de aspru. La urma urmei, ar trebui să fim cu toții de acord că această alegere este exclusiv „afacerea” fiecărui cuplu și nu a celor din jur.

Cristina Danilov este psiholog