Medicii de familie, către viitorul prim-ministru: „Suntem desconsideraţi, neglijaţi şi minţiţi”

marți, 15 decembrie 2020, 02:49
2 MIN
 Medicii de familie, către viitorul prim-ministru: „Suntem desconsideraţi, neglijaţi şi minţiţi”

Medicii de familie care fac parte din Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) au formulat un apel către viitorul prim-ministru şi viitorul ministru al Sănătăţii în care spun că în ultimele nouă luni au trăit „cea mai umilitoare perioadă” din cariera lor de medici.

„Am fost desconsideraţi sistematic. Am fost neglijaţi şi minţiţi. Oare de ce? Pentru simplul fapt că suntem medici de familie? Pentru simplu fapt că îngrijim şi pacienţii non-COVID? Pentru simplul fapt că reducem presiunea pe prea puţinele spitale non-COVID rămase? Nu am existat când am solicitat ajutor pentru asigurarea echipamentelor de protecţie. Nu am existat nici când s-a pus problema sporului de risc pentru condiţii deosebite, deşi riscul de a deceda din cauza COVID-19 este de cinci ori mai mare la medicii de familie decât la restul populaţiei”, precizează reprezentanţii SNMF.

Tot în acest context, specialiştii au reamintit că în această perioadă s-au luptat şi cu birocraţia, fiindu-le solicitate mai multe raportări, chiar şi de mai multe ori.

„Au fost emise în această perioadă şi câte trei sau patru acte normative pe zi. Am încercat să le desluşim, să le armonizăm şi am semnalat de fiecare dată când erau prevederi contradictorii, care nu puteau fi aplicate în practica de zi cu zi. Am semnalat erori în procesul de control al pandemiei, şi niciodată nu ne-au fost luate în seamă observaţiile. Noi şi pacienţii eram singurii vinovaţi care încurcam marşul triumfal al unor reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai altor autorităţi”, au completat medicii de familie.

Comentarii