Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Medicii de familie cer din nou să poată acorda consultaţii prin telefon

GALERIE
medic
  • medic
- +

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) face un apel către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca în perioada stării de urgenţă să poată oferi consultaţii la distanţă pentru pacienţii care nu trebuie să vină personal la cabinet.

Acest lucru ar fi posibil prin apeluri audio şi video, însă pentru a putea fi pus în practică este nevoie de modificarea Contractului cadru şi a pachetelor de servicii medicale. Reprezentanţii FNPMF spun că solicitarea a mai fost trimisă şi acceptată de Ministerul Sănătăţii şi transmisă către CNAS pe data de 17 martie.

„Modificările solicitate sunt necesare pentru a putea acorda consultaţii decontate de casa de asigurări pentru pacienţi, în aşa fel încât să le putem scrie şi reţete compensate sau gratuite, concedii medicale, recomandări de îngrijiri la domiciliu, paliative, de dispozitive medicale şi tot ceea ce face parte din actul medical“, au precizat medicii care fac parte din FNPMF.

Federaţia mai explică faptul că medicii de familie îşi cunosc pacienţii, ştiu foarte multe lucruri despre ei şi familiile lor, pot recunoaşte anumite semne care indică o problemă gravă şi pot face consultaţii la distanţă în siguranţă şi în România. În acelaşi timp ar limita şi riscul de îmbolnăvire în rândul personalului medical.

„Aceşti pacienţi fără probleme respiratorii, prezenţi în cabinet deşi pot fi consultaţi şi la distanţă în siguranţă, conform experienţei fiecărui medic de familie, pot infecta fără să ştie medicul, asistenta medicală şi restul personalului cabinetului. Care, la rândul lor, în perioada în care sunt lipsiţi de simptome specifice, pot infecta apoi un mare număr dintre toţi ceilalţi pacienţi consultaţi faţă în faţă în cabinet. Mulţi dintre ei vârstnici, deja suferinzi în urma unor boli cronice, deci extrem de vulnerabili“, au completat medicii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri