Memoria emoţiei

Dar chiar în clipa în care înghiţitura amestecată cu firimiturile prăjiturii îmi atinseră cerul gurii, am tresărit, atent la lucrul extraordinar care se petrecea cu mine. O plăcere fermecătoare mă cuprinse, mă izolase, fără să am noţiunea a ceea ce o pricinuise (…). Şi, pe neaşteptate, amintirea mi-a apărut. Gustul acesta era acela al bucăţii de madlenă pe care mătuşa Leonie mi-o oferea după ce o înmuiase în infuzia ei de ceai de tei, când mă duceam la ea în odaie, duminica dimineaţă, la Combray, să-i spun bună ziua… Dar când nimic nu subzistă dintr-un trecut foarte îndepărtat, după moartea fiinţelor, după dispariţia lucrurilor, doar ele, mai firave, dar mai vii, mai imateriale, mai persistente, mai fidele, mirosul şi savoarea rămân încă mult timp, asemenea sufletelor, să-şi reamintească, să aştepte, să spere pe ruinele tuturor lucrurilor, să ducă fără să cedeze, pe suprafaţa lor aproape impalpabilă, enormă construcţie a amintirii.” (Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, vol. I – Swann)

Descrierea fascinantă a lui Proust de acum o sută de ani rămâne una dintre cele mai fidele descrieri ale forţei magnifice a emoţiilor în crearea unor amintiri pe cât de fidele, pe atât de vii. Mulţi dintre noi îşi amintesc cu o adâncime care le frizează realitatea evenimentele care au fost însoţite de emoţii puternice. Un studiu a descoperit că utilizatorii plasează filmul de desene animate Bambi pe locul 20 în topul filmelor de groază din toate timpurile. Copiii erau atât de speriaţi de aceste filme încât au fost îngroziţi la propriu. Bambi a produs un şoc primordial care îi bântuie încă pe bătrânii care l-au văzut acum 40, 50, 65 de ani. Şi chiar dacă în artă emoţiile şi amintirile pe care le hrănesc cu o fecunditate vitală şi-au găsit descrieri şi explicaţii dintre cele mai intuitive, ştiinţa a rămas nesigură cu privire la modul în care creierul uman acordă prioritate unor astfel de amintiri. Până acum. Un studiu recent, publicat în Nature Human Behaviour, a făcut lumină asupra acestui fenomen atât de important pentru viaţă intimă a fiecăruia dintre noi. Joshua Jacobs, profesor asociat de inginerie biomedicală la Columbia Engineering, şi echipa sa au descoperit un mecanism neuronal special în creierul uman care marchează informaţia cu conexiuni emoţionale pentru a-i îmbunătăţi memorabilitatea.

Echipa de cercetare a dezvăluit că undele cerebrale de înaltă frecvenţă din amigdală, centrul princeps de procesare emoţională, şi hipocamp, centrul esenţial pentru formarea memoriilor, joacă un rol crucial în îmbunătăţirea reamintirii stimulilor emoţionali. Orice perturbări ale acestui mecanism neuronal, fie cauzate de stimularea electrică a creierului, fie de depresie, au că rezultat o scădere a capacităţii de a ne aminti stimulii emoţionali în mod deosebit de ceilalţi. Ca într-o simfonie scrisă cu geniu, frecvenţele înalte ale alamurilor se alătură, într-o armonie perfectă, glasului viorilor şi creează un ansamblu care nu lasă nici un rest în amintire. Şi pentru că amintirile emoţionale sunt unul dintre aspectele fundamentale ale vieţii noastre infuenţând tot ceea ce suntem şi tot ceea ce facem vă doresc să aveţi cât mai multe madlene în vieţile voastre. 

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi