Mentor de elită pentru Sorana Cîrstea

miercuri, 04 iulie 2018, 01:43
2 MIN
 Mentor de elită pentru Sorana Cîrstea

 

Jucătoarea română de tenis va fi antrenată de fosta vedetă belgiană, Kim Clijsters

Sorana Cîrstea a anunţat că de săptămâna trecută este antrenată de fosta jucătoare de tenis Kim Clijsters, câştigătoare a patru turnee de Grand Slam şi fostă ocupantă a locului I WTA. "După Roland Garros am încheiat colaborarea de trei ani de zile cu domnul Marius Comănescu, am încheiat-o chiar foarte frumos. Eu cu dânsul aveam o relaţie şi la nivel personal, a fost un fel de tată pentru mine în toţi aceşti ani. Am avut trei ani foarte buni, dar simţeam nevoia de o schimbare, şi atunci am zis că e momentul. Şi acum lucrez cu Kim Clijsters şi cu Carl Maes (n.a. fostul antrenor al lui Kim între 1996-2002 şi 2011-2012). Lucrez de luni, de o săptămână, de când am venit aici. Sunt extraordinar de încântată, pentru că Kim a fost idolul meu şi în momentul în care mi-am pus problema de antrenor, ea a fost prima mea opţiune, primul meu gând. Mă bucur enorm că s-a putut concretiza şi sunt extraordinar de încântată să o am alături.  Înseamnă enorm pentru mine şi, în momentul de faţă, sunt foarte încântată pentru viitor", a declarat Cîrstea, pentru site-ul treizecizero.ro.

Ea a precizat că va lucra cu fosta jucătoare belgiană câteva săptămâni pe an: "Avem un număr de săptămâni pe an pe care le-am stabilit. Şi în rest voi avea un antrenor care va fi zi de zi cu mine sub comanda lor şi vom vedea de la perioadă la perioadă. Momentan, ne concentrăm pe turneul ăsta şi după aceea vom mai pune la punct lucruri." În vârstă de 35 de ani, Kim Clijsters a câştigat US Open în 2002, 2003 şi 2010, şi Australian Open, în 2011.

 

Comentarii