Minunatele excursii ale șefului Românilor de Pretutindeni pe banii statului

miercuri, 24 ianuarie 2024, 09:39
2 MIN
 Minunatele excursii ale șefului Românilor de Pretutindeni pe banii statului

Minunatele excursii ale șefului Românilor de Pretutindeni au loc aproape o dată pe lună, după ce bugetul Departamentului s-a majorat din 2020 de aproape 20 de ori.

Anul trecut s-au alocat sume consistente pentru spectacole și vizite guvernamentale în diaspora, pe modelul campaniilor electorale din țară.

Desele excursiil ale șefului Românilor de Pretutindeni consumă mare parte din buget

Mare parte din bugetul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni este alocat turneului secretarului de stat, pentru delegații, diurne și cazări. Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a făcut naveta în Europa, în fiecare lună având minim o vizită în străinătate, care s-a întins pe mai multe zile. A trecut și oceanul.

În acest an, secretarul de stat Cârciu va fi pe 24 ianuarie, de „Mica Unire” la Madrid, unde îi invită pe câțiva români la o întâlnire care se va încheia cu proiecția filmului Avram Iancu împotriva imperiului (2023), produs de  Papa Pictures, Transilvania Art.

A doua zi, secretarul de stat participă la ședința de deschidere a Adunării Eparhiale, având o întrevedere cu reprezentanții Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Surse politice spun că Gheorghe Câciu are mare susținere în guvern, venind pe filiera Paul Stănescu.

Seria de excursii ale șefului Românilor de Pretutindeni, fără rezultate palpabile

Anul 2023 a debutat pentru Gheorghe Câciu cu o vizită în Franța, au urmat în februarie Italia și Ucraina, în martie Italia, în aprilie din nou Italia, mai exact Sicilia, unde a mers să rezolve problemele diasporei, luna mai în Odessa, iar în iunie Marea Britanie, Irlandra și Germania.

Mai mult, pe presshub

Comentarii