Modificări noi şi foarte importante, de interes general, la medic

vineri, 05 iulie 2019, 01:50
2 MIN
 Modificări noi şi foarte importante, de interes general, la medic

Trimiterile pot fi valabile şi 90 de zile, în loc de 30. De asemenea, numărul maxim al zilelor de îngrijiri la domiciliu s-a dublat.

 

De la începutul acestei luni, valabilitatea biletelor de trimitere pentru boli cronice a crescut la 90 de zile calendaristice, iar numărul de zile de îngrijiri la domiciliu de care poate beneficia un asigurat s-a dublat. Modificările au fost anunţate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ca noutăţi în aplicarea Contractului-cadru în semestrul II al anului 2019.

„Pentru asistenţa medicală paraclinică din ambulatoriu se trece de la regularizarea trimestrială a sumelor contractate de furnizorii de servicii la regularizarea lunară, astfel încât fondurile neutilizate de unii furnizori să poată fi redistribuite mai rapid către furnizorii cu adresabilitate mai ridicată. Pentru creşterea accesului asiguraţilor la serviciile medicale clinice şi paraclinice din ambulatoriu, inclusiv pentru cele de îngrijiri paleative, valabilitatea biletelor de trimitere se majorează la 90 de zile calendaristice pentru toate bolile cronice“, au precizat reprezentanţii CNAS. Astfel, s-a dublat şi numărul zilelor de îngrijiri la domiciliu de care poate beneficia un asigurat, fiind vorba despre 90 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu şi 90 de zile de îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni.

În această lună, la nivelul tuturor caselor judeţene de asigurări de sănătate este în desfăşurare o sesiune nouă de contractare cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale. Pentru furnizorii aflaţi deja în contract se vor face acte adiţionale de prelungire până la sfârşitul anului, urmând să fie reanalizaţi indicatorii care au stat la baza contractului iniţial.

O altă noutate anunţată de CNAS este extinderea pachetului de servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi, urmând ca tariful pe caz ponderat să fie mărit cu un procent între 15 şi 40%. 

Comentarii