Mozart, miracolul umanităţii (265 de ani de la nașterea maestrului)

Într-o clasa, o fetiţă este complet neatentă la oră şi desenează absorbită, deşi nu le-a cerut nimeni să deseneze. Doamna profesoară se apropie de ea şi îi spune:

– Ce faci aici?

– Îl desenez pe Dumnezeu, spune fetiţa.

– Dar nu ştie nimeni cum arată Dumnezeu, îi replică contrariată doamna.

– O să afle în câteva minute, când o să termin de desenat!

(adaptat după Sir Ken Robinson)

Probabil că unii dintre noi, rugaţi să găsească o ilustrare pentru „geniu” l-ar alege imediat pe Einstein. Pentru cei mai mulţi însă, geniu se confundă aproape cu Wolfgang Amadeus Mozart. Magia unui fenomen muzical cum nu mai e altul în istoria scrisă a omenirii, rămâne neatinsă, dacă nu mai acaparatoare şi la 265 de ani de la naşterea lui.

La un moment dat, în podeaua casei lui Dumnezeu, a apărut o fisură, şi muzica a curs direct printre oameni, nemijlocită. Trebuia găsit repede un vas în care să se strângă şi din care să bem toţi, în admiraţia absolută a unei teofanii fără rest. S-a găsit trupul firav al unui băieţel din Salzburg. Atât de evidentă era legătură lui directă cu lumea zeilor încât au trebuit doar câţiva ani pentru ca toată omenirea să îl recunoască şi să rămână împietrită în admiraţie absolută. Abilităţi de interpretare care nu erau, clar, din lumea pământeană, o imaginaţie pe care o mai poţi găsi doar în jocul cu mărgele de sticlă al zeilor, o capacitate de a înveli orice trăire umană oricât de profundă sau oricât de tragică, într-o frumuseţe muzicală de o perfecţiune nemaiauzită de urechea umană până atunci, l-au identificat repede ca instrument al zeilor printre pământeni. Şi nu i-a fost uşor să îşi ducă această povara imensă. Omul din carne şi oase a suferit profund, nu şi-a găsit liniştea nici o secundă din viaţă (prea scurtă zicem noi, imposibil de săturat de nectarul zeilor), nici măcar în alcoolul pe care îl consuma în cantităţi remarcabile, nici în jocurile de noroc, nici în izbucnirile de un vulgar care frizau mojicia.

Mozart a fost un fenomen de calibrul celui care a dus la dispariţia dinozaurilor. Este atât de profund uman în trăirile sale şi atât de dumnezeiesc în frumuseţea muzicii sale încât pătrunde cu o uşurinţă debordantă în inimile şi în minţile oamenilor care se nasc două secole şi jumătate mai târziu. La mulţi ani, dragă Wolfgang, şi ne dorim ca cerurile să se mai crape o dată şi să îşi întrupeze minunile într-un om ca tine. 

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi