Multe și mărunte: N-au avut bani pentru Ianis

miercuri, 17 iulie 2019, 01:43
5 MIN
 Multe și mărunte: N-au avut bani pentru Ianis

 

Olympique Marseille a dorit foarte mult transferul lui Ianis Hagi de la FC Viitorul, dar nu a avut bani pentru a-l achiziţiona, a scris L'Equipe. Marseille are probleme financiare şi trebuie să vândă jucători înainte de a putea transfera alţi fotbalişti. Francezii erau bine poziţionaţi în "lupta" pentru semnătura lui Hagi, dar au trebuit să cedeze din cauză de "fonduri insuficiente". Astfel, Hagi a ajuns la Genk, care a plătit, potrivit presei sportive, opt milioane de euro pentru internaţionalul român de tineret. Tatăl lui Ianis, Gheorghe Hagi, neagă că ar fi vorba de o asemenea sumă.

Emoţii la Cluj

CFR Cluj n-a realizat mai nimic în acest început de sezon: învinsă în avanpremiera sezonului, meciul de Supercupă cu Viitorul şi apoi în prima manşă din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, la Nursultan, ţinută în şah de Politehnica Iaşi pe teren propriu în prima etapă de campionat, formaţia antrenată de Dan Petrescu se poate reabilita, parţial, în meciul pe care îl va susţine, în această seară, pe stadionul „dr. Constantin Rădulescu” din Cluj cu formaţia FC Astana din Kazahstan, returul acelui scor de 0-1 de săptămâna trecută. Ora României, 21:00, nu este propice pentru formaţia oaspete, în care figurează la loc de cinste şi internaţionalul român Dorin Rotariu, ceea ce poate fi un atu pentru jucătorii echipei gazdă. Partida de la Cluj va fi transmisă de canalele Digi, Telekom şi Look.

 

Cerere de bilete pentru Euro

Înaintea termenului limită din 12 iulie 2019, fanii au aplicat pentru un număr fără precedent de bilete la UEFA Euro-2020, 19,3 milioane, doborând recordul competiţiei, informează FRF.Campionatul European va fi cel mai mare organizat vreodată, trei milioane de bilete aflându-se la dispoziţie în cele 12 oraşe-gazdă. În perioada 12 iunie – 12 iulie 2019 au fost puse la dispoziţia fanilor 1,5 milioane de bilete, în prima fază de vâzare. Au fost primite solicitări pentru 19,3 milioane de bilete, însemnând aproape dublul nivelului solicitărilor înregistrat în faza de vânzare echivalentă a UEFA Euro-2016.Pentru competiţia din 2016, au fost 11 milioane de solicitări, în faza similară.

Arbitri în Liga Europa

Arbitri din Islanda şi Cipru vor conduce la centru meciurile pe care Universitatea Craiova şi FCSB le vor disputa, joi, în manşa secundă a turului întâi preliminar al Ligii Europa.  Meciul Universitatea Craiova – FC Sabail (Azerbaidjan), programat de la ora 19.00, va fi arbitrat de islandezul Helgi Mikael Jónasson, ajutat de Johann Gudmundsson şi Bryngeir Valdimarsson, în timp ce Ivar Orri Kristjansson va fi rezervă. În tur, Universitatea Craiova a învins, în deplasare, scor 3-2. Partida Milsami Orhei – FCSB, programată, joi, de la ora 20.00, va fi condusă la centru de cipriotul Timotheos Christofi, ajutat de Pavlos Georgiou şi Marios Kalogirou, în timp ce rezervă va fi Kyriakos Christodoulou.

Craiova îl vrea pe Ghiță

Gică Hagi a transferat pe bani buni în această vară şi mai poate ceda un jucător, cu o cotă bună de piaţă.  Cel vizat de o mutare este Virgil Ghiţă (21 de ani), fundaş central, care ar fi pe lista de achiziţii a Universităţii Craiova. Virgil Ghiţă este un produs al Academiei Gheorghe Hagi. A făcut pasul la prima echipă în 2017, iar de atunci a prins 35 de meciuri şi a marcat patru goluri. Fundaşul de 1.86 m a fost în lotul României U21 la Campionatul European din acest an, dar nu a prins vreun minut.

Record de schimbat pneuri

Un nou record mondial pentru cea mai rapidă oprire la standuri din Formula 1 a fost stabilit duminică, în timpul Marelui Premiu din Marea Britanie. Cel mai rapid schimb de cauciucuri din istoria cursei de Formula 1 a avut loc în turul 13 și a fost realizat în 1,91 secunde, de către echipa Red Bull Racing, care a avut grijă de monopostul lui Pierre Gasly. Recordul doborât, duminică, de către Red Bull Racing, i-a aparținut lui Williams F1 care, la Grand Prix-ul European, organizat la Baku, în 2016, a reușit să schimbe anvelopele autoturismului lui Felipe Massa în 1,92 secunde. Lewis Hamilton a câștigat Grand Prix al Marii Britanii, pe circuitul de la Silverstone.

Așchia și trunchiul

Atacantul Maurizio Pochettino a semnat, la vârsta de 18 ani, primul lui contract de jucător profesionist, cu gruparea Tottenham. Pochettino junior a semnat contractul cu tatăl său, Mauricio Pochettino, managerul formaţiei engleze. Maurizio s-a născut la Barcelona, la 30 martie 2001, iar tânărul fotbalist deţine  și cetățenia ţării de baştină a tatălui său, Argentina. Din 2017, el a evoluat al echipele de tineret ale clubului londonez, după ce a mai jucat la Southampton.

 

Crimă la Johannesburg

Fostul jucător sud-african de fotbal Marc Batchelor (49 de ani) a fost împușcat mortal, luni, 15 iulie, în Johannesburg. Așa cum reiese din rapoartele poliției, sud-africanul conducea autoturismul personal luni seară, atunci când a fost împușcat de mai multe ori. Purtătorul de cuvânt al poliției din Johannesburg, Lungelo Dlamini, spune că incidentul a avut loc în jurul orei 18:00. ”Da, a fost împușcat în această seară de un bărbat care conducea o motocicletă și de pasagerul acestuia. A murit în mașină. Nimic nu a fost furat. Motivul crimei urmează a fi stabilit. Investigațiile sunt în desfășurare, a declarat Dlamini, pentru News24.  Batchelor a fost martor în procesul lui Oscar Pistorius. El a depus mărturie în legătură cu temperamentul fostului atlet paralimpic.

 

Comentarii