Noul Persepolis

Prima parte a scrisorii, intitulată 4 iulie 1977 – cutremurul neştiut, este dedicată şedinţei în care Nicolae Ceauşescu sistează lucrările de consolidare de după cutremurul din 4 martie (… s-au început lucrări de domeniul romanelor de aventuri, cu expertize, încercări cu aparate… V-a pus cineva să măsuraţi cum s-a construit acum 50 de ani? Numai nişte iresponsabili pot face ceea ce am văzut eu pe Calea Victoriei […] Ni s-au arătat, am văzut şi la televizor, soluţii moderne… cu ciment… şi soluţii chimice… Nu le-am văzut nicăieri pe şantiere. Am să interzic emisiuni din astea la televizor care nu se aplică în practică. Sunteţi în stare să puneţi oraşul jos la pământ! Un arhitect sau inginer nu dovedeşte mare pricepere dacă distruge, ci dacă repară… Să nu vă impresioneze profesorii… şi îi am în vedere pe secretarii sectoarelor de partid […] Nu se mai admite nici o reparaţie capitală […] Tot ceea ce am spus nu este o indicaţie, ci un ordin obligatoriu). Deja şeful statului nu mai era interesat de înlăturarea efectelor cutremurului, prin consolidări şi reabilitări de clădiri, în scopul creşterii siguranţei locuitorilor. Altele erau deja priorităţile sale…

În partea a doua a scrisorii, Ursu arată că Ceauşescu a avut ideea continuării dărâmării Bucureştilor la nici trei săptămâni de la cutremur, atunci când convoacă o consfătuire de lucru cu cadrele de bază din domeniul arhitecturii. Cu această ocazie, el îşi exprimă dorinţa construirii unui nou centru politico-administrativ pe Dealul Arsenalului. Aici urmau a fi amplasate noile sedii ale Comitetului Central, Preşedinţiei Republicii, Consiliului de Miniştri, o sală a Congreselor, Biblioteca de Stat, Ministere, muzee etc. La această întâlnire un arhitect lovit brusc de aripa inspiraţiei propune ca artera care va lega Calea Victoriei de noul Centru Civic să se numească Bulevardul Victoria Socialismului. În acord cu regula conform căreia nimic nu este gratis, personajul în cauză va deveni arhitect-şef al Capitalei.

Deja în luna mai 1977 se produc primele proiecte, care sunt prezentate şefului statului sub formă de machete, deoarece planurile induc în eroare, se pretează la confuzii. De fapt, Ceauşescu nu putea citi planurile de arhitectură, neavând nici un fel de pregătire tehnică, preferând machetele, iar, când era posibil, era bine ca acestea să fie la scara 1:1 (atunci când s-a construit Casa Poporului toate detaliile de arhitectură (stucaturi, ornamente etc.) erau prezentate, în nenumărate variante, la scara 1:1).

În tot acest plan de sistematizare era ceva ce producea mari încurcături: bisericile. Unele biserici au fost salvate, precum mănăstirea Antim, altele nu. În 1977 este dărâmată biserica Enei, prima din şirul celor 20 de biserici demolate în Bucureşti până în 1987, când dispar şase, printre care Sf. Vineri şi Mănăstirea Văcăreşti. Biserica Enei scăpase întreagă la cutremur, …dar nu şi de pe macheta prezentată la Conducere, machetă de pe care tovarăşul Ceauşescu a scos de două ori bucăţica de carton ce reprezenta Biserica Enei. Gestul a fost just interpretat de cei de faţă şi, în noaptea următoare, biserica a dispărut de pe faţa Capitalei. La sfârşitul lunii aprilie 1977, Biserica Enei este lovită „din greşeală” de bila metalică a unei macarale utilizată pentru demolări. Dărâmarea turlei este produsă cu ajutorul unor cabluri trase de vehicule şenilate ale armatei (Demolarea Bisericii Enei în 1977. FOTO-DOCUMENTE extraordinare, ZiaristiOnline.ro).

Referitor la scrisoarea trimisă în Germania în 1978, iată ce consemna Securitatea în 1985 în Dosarul de Urmărire Informativă a lui Gheorghe Ursu …A furnizat postului de radio autointitulat „Europa libera” 2 materiale (sic!) în care a comentat de pe poziţii duşmănoase măsurile luate de partid în domeniul construcţiilor din România, care au făcut obiectul mai multor emisiuni… A copiat citate din diferite lucrări ale unor autori străini, ce conţin referiri la necesitatea luptei împotriva statului şi le-a afişat la locul său de muncă, cu scopul de a atrage atenţia că situaţia critică din vremurile respective (… în timpul regimurilor fasciste) s-ar potrivi în prezent realităţilor din România… Ţine în vederea publicării un jurnal în care, pe parcursul timpului, a făcut numeroase consemnări ce denigrează realităţile din ţara noastră, politica internă şi externă a statului român…. Însemnările mai conţin şi grave manifestări de calomniere şi defăimare a conducerii de partid şi de stat… (Fundaţia „Gheorghe Ursu”).

Pe locul unde s-a construit noul Centru Civic se afla cartierul Uranus, o relicvă a Bucureştiului vechi, autentic. S-a spus de nenumărate ori că imagini din acest cartier pot fi văzute în filmul turnat în 1967 (cu premiera în ianuarie 1968), De trei ori Bucureşti, care este o alăturare de trei producţii cinematografice, dintre care primele două sunt nişte prostioare, pe când a treia, în regia lui Ion Popescu-Gopo, a devenit canonică pentru unele generaţii, măcar pentru Coşarul lui Colea Răutu sau pentru adaptarea schiţei lui Caragiale, Căldură mare, cu Toma Caragiu şi Jorj Voicu.

Ca o ironie a sorţii, într-una una din scenele din final, apare un buldozer care dărâmă o casă. Era cu zece ani înainte de cutremur!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi