Nu se teme de rechini: Un cunoscut om de afaceri din Iaşi se dă cu zmeul în largul mării, în Egipt

Studierea fluxurilor de lucru şi simplificarea lor, prin automatizare, a dus către o eficienţă sporită a businessului. Cu timpul şi banii rezultaţi dintr-o afacere digitalizată, şi-a permis să descopere, în plină pandemie, un sport extrem, kiteboarding, de care a devenit pasionat, dar care, de asemenea, îi solicită din plin capacitatea organizatorică.

Practicat încă de puţini români, kiteboarding (sau kitesurfing) este un sport de apă de suprafaţă care combină aspecte ale wakeboarding, windsurfing, navigare, zborul cu parapanta şi gimnastica. Adică cel care îl practică se foloseşte de puterea vântului pentru a se deplasa pe apă, cu ajutorul unui zmeu, care are rol de tractare, şi al unei plăci special concepută pentru acest sport.

“Kite-ul te trage, tu ai o placă în picioare. Întotdeauna trebuie să ţii contră cu placa în apă, doar dacă eşti prea uşor nu reuşeşti asta. Dacă ai greutatea puţin mai mare, poţi să o faci. Marea majoritate a celor care fac kitesurfing vine din IT. Nu ştiu de ce, e ca o coincidenţă, o atracţie. Nouă din zece care fac chestia asta sunt IT-işti. E o comunitate de oameni mai flexibili, sunt oameni care au reuşit să se elibereze, care ştiu ce vor. Nu găseşti în schimb oameni de bani gata, sunt oameni care muncesc mult. Eu cam de vreo cinci ani m-am mai eliberat cu business-ul şi am mai mult timp. Adică nu neglijez nimic, dar muncesc condensat”, explică fondatorul companiei ieşene Uşi365 Development SRL, Ştefan Lefter.

„Automatizare excesivă de fluxuri, oameni puţini, bine plătiţi, dar care generează venituri mari”

Compania pe care o deţine împreună cu soţia sa şi-a redus la jumătate personalul, în primul an de pandemie, ca măsură de eficientizare a business-ului. Iar cifra de afaceri a crescut în 2021 cu 39% faţă de anul anterior, ajungând la 47,4 milioane de lei, în timp ce profitul a crescut cu aproape 63% faţă de 2020.

În topul companiilor de succes din ţară, realizat recent de Camera de Comerţ şi Industrie, firma cu 16 angajaţi adminstrată de Ştefan Lefter este pe locul 5 în România la categoria întreprinderilor mici care se ocupă de“Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare”.

“Mă pricep la informatică. Am făcut informatică economică. Dar nu partea asta de informatică aplicată cu cod sau ceva, ci partea asta de analiză şi proiectare. Adică analizez fluxuri şi mă gândesc cum pot să le automatizez, să le eficientizez, să aibă acurateţe mai mare. De asta este nevoie şi a fost nevoie în ultima perioadă. Practic toată afacerea s-a transformat într-o utilizare de date. Reuşeşti astfel să faci nişte prognoze şi să aduci produsele care trebuiesc, în nişte momente foarte bune”, explică antreprenorul performanţa sa în afaceri.

L-a ajutat, susţine el, practica făcută în timpul facultăţii la fabricile din Iaşi: “În facultate am mers pe la Moldoplast, Pangran, Unirea şi studiam fluxuri. Adică modul în care funcţiona organizaţia. Adică, uite, erau şapte oameni la departamentul comercial, alţi şapte oameni la achiziţii. O tâmpenie, era un dezastru. Puteam să facem cu un singur om ceea ce făceau şapte oameni, care semnau, vizau fiecare fişă din magazie. Noi încercam să simplificăm fluxul acela, din 14 oameni să facem unul. Pe scurt, succesul, eficienţa business-ului vine din treaba asta: automatizare excesivă de fluxuri, oameni puţini, bine plătiţi, dar care generează venituri mari, mari, mari, mari. Aşa îţi poţi scala foarte bine business-ul. The sky is the limit”.

„Plecam vineri, şi luni mă întorceam înapoi dacă nu era vânt, chiar dacă sejurul era plătit”

Cerul e limita şi în sportul pe care îl practică. A învăţat din afaceri să fie organizat şi flexibil. Îşi rezervă zborurile către destinaţiile unde poate survola cerul şi marea în acelaşi timp, în funcţie de prognoza meteo. Iar dacă odată ajuns la destinaţie vremea se schimbă înainte de terminarea sejurului, se întoarce acasă.

“Nu prea poţi să planifici concediile astea, că totul e în funcţie de vânt. Ca să fie cel mai eficient, te uiţi la prognoză şi îţi cumperi acum biletul de avion. Mâine. Ieri. Nu cu o lună înainte. Că dacă îl cumperi cu o lună înainte, te duci acolo şi rişti să stai”.

El însuşi a descoperit pasiunea pentru kitesurfing de puţin timp, în pandemie: “În pandemie ne-am nimerit in Egipt. Era singurul loc deschis. Acolo am făcut nişte cursuri de astea, direct pe plajă. Am încercat, a fost greu, nu am înţeles nimic, dar mi-a plăcut. Pare periculos, dar dacă mergi la o şcoală de kitesurfing şi faci cursuri, te învaţă întâi despre siguranţă. Şi, până la urmă, şi să mergi cu motocicleta e periculos, sau să înveţi să mergi cu motocicleta este greu, dar nu înseamnă că ai să şi cazi. Aşa e şi cu kitesurfingul. Normal că e periculos, dacă nu tragi de paraşută, poţi să mori. Ca şi la paraşutism”.

E însă convins că “dacă te duci şi vezi ce spectacol fac în apă instructorii de kitesurfing, cât de artistic, ce tumbe fac în apă, ce sărituri, nu ai cum să nu vrei să faci şi tu. Bine, o să ajungi să faci ca ei în zece ani, dar şi chestia asta este faină, că nu există un final, mereu înveţi ceva”.

Copiii săi, un băiat de 11 ani şi o fată de 13, nu se tem să practice acest sport extrem, care nu îţi cere o condiţie fizică de excepţie, dar în care e important să ştii să înoţi.

Iar dacă eşti atent când ţi se explică măsurile de siguranţă, poţi mânui zmeul în aşa fel încât să te tragă cu placa pe apă cu viteză de 50 – 60 km pe oră, fără să fii cu adevărat în pericol, pledează Ştefan Lefter pentru kiteboarding, în speranţa că va reuşi să-şi convingă şi alţi prieteni să-i devină parteneri de joacă pe apă, cu zmeul.

“Când cazi pe apă nu doare neapărat, dar te sperii, că smuciturile sunt destul de puternice. Prinzi 50-60-70 km/h. Nu e neapărat importantă viteza, ci înălţimea la care sari, la 10 – 12 – 14 metri. Eşti legat de paraşută, dar cu mâna trebuie să controlezi direcţia. Ca un zmeu. E aşa de fain, ca mersul cu placa pe zăpadă, dar în afara traseului. Adică ai o senzaţie de libertate, nu e ca atunci când mergi pe o pistă bătucită”.

Nu îl sperie nici pericolul de a fi atacat de rechini, deşi tocmai în Egipt, locul în care el a desoperit kitesurfingul, o femeie din Suceava a fost ucisă şi atacată de rechini, în urmă cu trei luni.

“Asta cu rechinii e o prostie, după părerea mea. Eu dezbat problema asta cu foare multă lume. Acolo, în Egipt, am fost de 15 ori, nu am auzit de atacuri cu rechini. Se mai întâmplă să cadă zmeul ăla şi eşti paralizat, în sensul că nu ai ce face, rămâi acolo în apă o oră-două, cu apă până la gât, până vine o barcă să te ia. Eu nu cred că a fost un rechin în cazul femeii de la Suceava”.

„Îţi trebuie bani, flexibilitate, timp”

Încearcă să genereze un curent spune, referindu-se la pasiunea pe care vrea să o transmită şi altora, Ştefan Lefter, omul care se lasă purtat de curent, pe apă. Dar e conştient că practicarea kitesurfingului ţine de un cumul de oportunităţi: “Nu are legătură cu persoana, ci cu logistica din spatele ei. De toate oportunităţile, dacă ai timp, dacă soţia stă cu copii etc”.

Face un calcul rapid: un curs minim de kitesurfing costă 550 – 600 de euro.

„Nu înveţi mare lucru. Dacă vrei să mai mai progresezi, fără echipamentul tău, te costă 70 – 80 de euro ora. Te-ai dus undeva în Egipt încă trei zile, şase ore, mai dai încă 600 de euro. După toate orele astea, să spunem că ai putea să te dai singur, cu echipamentul tău. Ca să-ţi iei echipament cât de cât ok, cu două-trei zmee, bară, placă, costum de neopren, etc – 10.000 de euro. Bun, ai luat astea şi apoi hai să mergem undeva. Egipt – să zicem – 750 – 1000 de euro o săptămână. Îţi trebuie bani, flexibilitate, timp”.

Acum, IT-istul ieşean care a reuşit să realizeze o afacere de succes datorită înţelegerii foarte bune a modului în care funcţionează companiile şi procesele din interiorul acestora, îşi încurajează copiii să petreacă mai puţin timp în faţa calculatorului şi să încerce experienţe noi:

„Am fost o fire independentă şi, la fel, le dau şi copiilor mei mult fir liber. Ştiu că dacă merg cu calul, pot cădea şi există riscul să îşi rupă o mînă. Dar nu aş vrea să îi ţin doar în faţa calculatorului, de frică să nu-şi rupă o mână dacă merg pe un cal”.