Odă dedicată unui primar, recitată de o elevă, la inaugurarea unui pod

sâmbătă, 12 octombrie 2019, 13:15
2 MIN
 Odă dedicată unui primar, recitată de o elevă, la inaugurarea unui pod

O elevă a recitat la inaugurarea unui pod peste râul Mureş o odă dedicată primarului oraşului Teiuş, Mirel Vasile Hălălai, în care acesta este lăudat pentru investiţie şi este caracterizat drept „tânăr, învăţat, cinstit”.

Inaugurarea podului peste râul Mureş, care leagă oraşul Teiuş de localitatea Căpud, a avut loc vineri şi a avut parte de un program artistic realizat de elevi. Este vorba de copiii de la Liceul Teoretic Teiuş şi de la Şcoala generală din Căpud.

Una dintre eleve a recitat în faţa audienţei o adevărată odă dedicată primarului oraşului, Mirel Vasile Hălălai. Potrivit imaginilor publicate de un site local, poezia a fost prezentată ca fiind scrisă de un localnic din Căpud, Alexandru Salcă.

În poezie, eleva îi spune edilului „Domn’ primar, îţi mulţumim, sănătate îţi dorim”, anterior amintind că investiţia a fost realizată după ce acesta a trimis proiectul podului la Bucureşti.

Iată poezia recitată de elevă:

„Străbunii noştri din Căpud
Treceau podul de la Teiuş
C-aşa a fost lumea lăsată
Mai redusă câte-o dată
Şi-au trecut primari mai mulţi
Pod peste Mureş n-au făcut
Promisiuni toţi au avut
Nimeni nu a venit
Ca să facă ce-au promis
Şi-a venit ziua cea mare,
C-un primar ca Hălălaie
Un copil de ceferist
Tânăr, învăţat, cinstit
Proiectul pod când l-a găsit
La Bucureşti l-a şi trimis
Podul s-a construit
Şi satul a înflorit.
O şcoală modernizată,
Apă în Căpud băgată.
Domn’ Primar îţi mulţumim!
Sănătate îţi dorim!
Belşug şi fericire,
Să ai parte de iubire!”.

Finalul poeziei a fost primit cu aplauze de cei prezenţi. Au urmat alte momente artistice ale elevilor, cântece, dansuri, dar şi alte poezii despre satul natal.

 

Comentarii