Până la capăt

Nici pesediştii înşişi nu pricep rostul unui congres. Da, se vede de la o poştă setea lui Liviu Dragnea de reconfirmare a poziţiei de conducere; se observă din satelit că urmează noi epurări ale proaspeţilor indezirabili; probabil că vor fi adoptate noi rezoluţii, declaraţii împotriva „statului paralel” pentru a da ideea de forţă şi acţiune, însă PSD trece printr-o criză internă profundă specifică partidelor în care nu mai există demult şi nici măcar de formă o conducere de echipă, ceva democraţie internă şi o sămânţă de dezbatere liberă. Agenda nescrisă a partidului e una anti-justiţie, garantată prin interesul presant al şefului Dragnea de a scăpa de puşcărie. Promisiunea livrării unei legislaţii care să-i facă intangibili, să-i lase să fure liniştiţi îi ţine pe aceşti oameni la un loc.

În plan intern, PSD se prăbuşeşte în opţiunilor electoratului, iar liderul abia mai convinge o treime dintre votanţii PSD! Deşi are la picioare cele mai vizionate televiziuni, cu toate că dispune oricând şi pe orice temă de cea mai virulentă propagandă, scăderea partidului e intrată într-o zonă de avarie, care indică un adevărat scurt-circuit mental al publicului considerat captiv.

După un an de zile, treptat, românii încep să priceapă că promisiunile fantasmagorice din fiţuica de guvernare nu au cum să fie aplicate. S-au „crescut” salariile bugetarilor mutându-se contribuţiile de la angajator la salariat şi nimeni nu a înţeles încă de ce, s-a confiscat o parte din pilonul II de pensii, s-a mers în zig-zag cu declaraţiile fiscale, s-a impulsionat creşterea economică numai prin consum, repornind morişca inflaţiei şi generând explozia preţurilor la produsele de bază. Costul vieţii a crescut semnificativ. Portofelul nu minte şi nu se consultă la televizor. Pe scurt, economia se îndreaptă în viteză cu capul spre un zid, după cum avertizează Comisia Europeană şi instituţiile economice internaţionale.

Exerciţiul guvernării în sine este o cascadă de mostre de incompetenţă. PSD a schimbat trei guverne, ca să pună un prim-ministru incapabil să citească numele unui medicament, imunoglobulina, de pe o foaie. Oamenii mor în spitale fiindcă la ministerul Sănătăţii se achiziţionează medicamente greşit. Un medicament lipseşte de şase luni într-o ţară europeană, iar oamenii mor din cauza asta. E un act de corupţie? De gravă neglijenţă? Răspunsul e simplu şi clar: doar PSD. Incapabili să facă un kilometru de autostradă, să atragă fonduri europene, să gândească dezvoltarea, pesediştii se ocupă de un an cu comisii de anchetă ca să găsească dovezile existenţei unei plăsmuiri – „statul paralel” .

PSD se află plasat într-o carantină internaţională pe care numai partidele extremiste o mai întâmpină. De câteva luni, o propoziţie de susţinere nu a venit din afară, PSD n-are prieteni, n-are sprijin, n-are interlocutori. Liderii partidului sunt interzişi de la orice întâlnire externă, nu există cineva în Occident care să-i sprijine, europarlamentarii votează împotriva orientărilor propriilor afilieri politice, cum a fost votul în PE dat în cazul Poloniei. Tocmai această izolare îi face pe pesedişti extrem de periculoşi. Comportându-se ca nişte psihopaţi insensibili la reacţiile din jur şi oferind o lectură a evenimentelor complet inventată, singura lor idee pare a fi aceea de a merge „până la capăt”, de a împinge lucrurile spre o situaţie limită. Acest congres ar putea fi numai şi numai acea strângere a rândurilor înainte de pregătirea loviturilor fatale împotriva justiţiei şi statului. Dragnea este un supravieţuitor, dar întotdeauna supravieţuirea sa a însemnat un alt măcel.