Parc de cinci hectare şi lac de agrement, realizate cu bani europeni

miercuri, 10 iulie 2019, 07:30
1 MIN
 Parc de cinci hectare şi lac de agrement, realizate cu bani europeni

Dacă, la Ţibăneşti, crearea unui simplu parc de joacă de câteva sute de metri pătraţi a iscat un scandal uriaş, administraţia unei alte comune a judeţului foloseşte fonduri europene ca să amenajeze un parc de mărimea celui din Palas.

Potrivit anunţului de licitaţie prin care Primăria Strunga vrea să încredinţeze contractul realizării lui, este vorba de un amplasament pe care există un parc aflat în stare avansată de degradare. Suprafaţa este de 55.538 mp, inclusiv un lac de agrement de aproape 1800 mp. Proiectul invocă „necesitatea creării unui punct de întâlnire şi petrecere a timpului liber în zonă prin crearea de locuri de joacă, precum şi un cadru plantat propice pentru promenadă şi relaxare“. Pe terenul respectiv vor fi amenajate alei din pietriş şi pavele cauciucate, se vor amplasa mobilier urban şi echipamente de joacă, vor fi construite o scenă şi un foişor şi va fi plantat gazon. Valoarea estimată a proiectului, de la care licitaţia porneşte în sens descrescător, este de 464.345,31 lei, finanţare asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. 

Comentarii