Patru oferte pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic. În joc este un pot de peste 65 de milioane de lei

miercuri, 03 mai 2023, 17:35
1 MIN
 Patru oferte pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic. În joc este un pot de peste 65 de milioane de lei

Primăria a primit patru oferte la licitaţia pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic. Valoarea estimată a contractului se ridică la peste 65 milioane lei. Ofertanţii sunt Conest, Iasicon, asocierea Grup Construcţii Est – Ştef Invest şi asocierea Katar Conneg – Mădbeton, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.

La începutul lunii aprilie, Guvernul a anunţat că va asigura finanţarea lucrărilor de reabilitare, Colegiul Pedagogic fiind inclus într-un program naţional de investiţii în clădiri şcolare cu risc seismic. Lucrările vizează clădirea liceului şi cantina.

Caietul de sarcini menţionează că a fost realizată expertizarea structurii de rezistenţă a celor două corpuri de clădire, liceul şi cantina, motivat de faptul că sunt mai multe degradări şi avarii în pereţi şi planşee, infiltraţii atât prin acoperiş, cât şi prin pereţii de la parter, dar şi de „supravieţuirea” după 14 cutremure, dintre care două mari – cele din 1940 şi 1977 – în urma cărora construcţia a suferit avarii grave.

Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi, în prezent Colegiul Naţional Pedagogic „Vasile Lupu”, cunoscută şi sub numele de Institutul Vasilian, este urmaşa „Şcolii Preparandale”, care a funcţionat la Mănăstirea „Trei Ierarhi” de la sfârşitul anului 1855 până la inaugurarea, în 1891, a clădirii pe care o ştim astăzi. Între timp, instituţia a primit numele de Şcoală Normală (1864), iar din 2012 poartă titulatura de colegiu naţional.

Comentarii