Pep Guardiola, antrenorul echipei Manchester City, se compară cu Michael Jordan

marți, 11 aprilie 2023, 11:55
2 MIN
 Pep Guardiola, antrenorul echipei Manchester City, se compară cu Michael Jordan

Antrenorul echipei de fotbal Manchester City, Pep Guardiola, s-a comparat cu legendarul baschetbalist american Michael Jordan în timp ce încerca să explice de ce clubul englez nu a reuşit să cucerească până acum trofeul Ligii Campionilor, în ciuda investiţiilor masive, informează cotidianul britanic The Mirror.

"Am încercat să câştigăm Champions League în sezonul trecut, în sezonul anterior, am încercat şi în urmă cu trei sezoane, în fiecare sezon. Vrem întotdeauna să câştigăm, dar asta nu înseamnă că vom câştiga", a declarat tehnicianul spaniol într-o conferinţă de presă.

"Câte Masters-uri ale Statelor Unite sau turnee majore a câştigat Jack Nicklaus în cariera sa? În 30 sau 40 de ani ca jucător de golf, jucând patru turnee majore pe an, ca Liga Campionilor. Câte victorii din 164? A avut 18 victorii din 164. Wow! A pierdut mai mult decât a câştigat. Ăsta e sportul. În fotbal, în golf, în baschet. Michael Jordan, cel mai bun sportiv în opinia mea, a câştigat şase titluri NBA în 16 ani. A pierdut mai mult decât a câştigat. Acest sport, toate sporturile sunt atât de dificile", a subliniat Guardiola.

Manchester City, campioana en titre a Angliei, va înfrunta marţi seară pe teren propriu formaţia germană Bayern Munchen, deţinătoarea titlului în Bundesliga, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

Pep Guardiola a cucerit de două ori trofeul în cea mai importantă competiţie intercluburi, alături de echipa spaniolă FC Barcelona, ultima oară în 2011. El a activat ulterior la Bayern Munchen, înainte de a prelua pe Manchester City, în vara anului 2016.

Comentarii