Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu, medic primar chirurg, Clinica I Chirurgie, Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon“, Iași: „În primul rând, trebuie să știți că peritonita este o urgență chirurgicală care se tratează de către un chirurg în spital. Se poate însoți de septicemie, sepsis sau și șoc septic Peritonita este inflamația peritoneului o foiță (membrană) subțire care acoperă peretele abdominal pe interior și organele interne însoțită de revărsat peritoneal, de obicei septic, în funcție de etiologie. Peritonita poate fi generalizată sau difuză când toată seroasa este afectată sau numai a unei părți a peritoneului (peritonită localizată ).

Agenții etiologici pot fi: agenți infecțioși (bacterii, fungi), agenți chimici (suc gastric etc.), agenți traumatici. Există 2 mari tipuri de peritonită: – peritonită primară (primitivă) în care infecția adesea monomicrobiană a fluidului peritoneal apare fără prezența vreunei perforații viscerale (frecvent sursa bacteriană este extraperitoneală, contaminarea fiind hematogenă sau limfatică); este rară 1% cazuri; – peritonită secundară (cea mai frecventă formă): infecția peritoneală are o sursă intraabdominală, de obicei perforația unui organ cavitar (apendicită acută, ulcer peptic perforat, colecistită acută perforată, diverticulită sigmoidiană perforată, perforații intestinale posttraumatice, anse intestinale aflate în ocluzie perforate, abcese tubo – ovariene perforateetc); este obișnuit polimicrobiană; Ambele tipuri de peritonită sunt foarte grave și pot pune în pericol viața bolnavului dacă nu sunt tratate rapid. Diagnosticul de peritonită acută generalizată se bazează în continuare pe corecta interpretare a simptomelor și semnelor clinice. Semnele și simptomele specifice peritonitei sunt: durerea abdominală de intensitate variabilă, de obicei brutală, intensă, rapid generalizată, greață și vărsături, însoțite de febră și frisoane, pierderea poftei de mâncare, sete, transpirații, chiar tulburări de tranzit, respirație superficială.

Examenul abdomenului făcut de chirurg descoperă apărarea musculară sau contractura, semne esențiale pentru diagnostic. Tușeul rectal evidențiază țipătul Douglasului, semn de peritonită. În astfel de cazuri este recomandat să se realizeze o serie de explorări precum: analize de sânge, pentru a se verifica hemoleucograma (leucocitoza), bacteriemie, afectarea funcțiilor organelor vitale (uree, creatinină, glicemie, probe hepatice), radiografie abdominală pe gol care detectează pneumoperitoneu în caz de perforație a unui organ cavitar ce conține aer, prezența aerului din stomac.

Ecografia poate constata prezența lichidului în cavitatea peritoneală și poate sugera etiologia peritonitei (apendiculară, colecistică, etc.); CT, rareori folosit (semnele clinice sunt clare) sesizează acumulările lichidiene și îngroșarea peritoneului, poate orienta diagnosticul etiologic prin descoperirea sursei de contaminare sau excluderea altor cauze de abdomen acut chirurgical (pancreatită acută etc.); Atunci când o persoană are simptome caracteristice peritonitei trebuie să primească imediat asistență medicală de urgență. Va fi necesară spitalizarea imediată și intervenția chirurgicală, pentru a fi eliminată sursa infecției, cum ar fi un apendice sau un colecist necrozat, un intestin perforat, urmate de lavajul cavității peritoneale și drenajul cu tuburi. Peritonita poate pune în pericol viața unei persoane, de aceea, este necesară prezentarea rapidă la spital și consultul chirurgical care va stabili dacă bolnavul necesită intervenție chirurgicală, pentru a trata problema de bază.

Concomitent se vor prescrie antibiotice care au rolul de a distruge bacteriile și a preveni răspândirea infecției. Antibioticele prescrise depind de tipul de peritonită și de organismele care cauzează boala, în funcție de antibiogramă. Antibioticele singure, luate „după ureche“, nu rezolvă peritonita. Prognosticul peritonitei secundare este nefavorabil, deoarece rata mortalității de 10-30%. Mortalitatea asociată unui proces limitat este relativ joasă (0-10% în caz de ulcer perforat sau apendicită perforată), mortalitatea asociată perforației intestinale sau afecțiunilor tractului biliar este mai mare (20%), peritonita postoperatorie rezultată prin scurgere anastomotică este asociată cu mortalitate în jur de 25%. Rezultatul este influențat și de factori extrinseci reprezentați de vârstă, preexistența insuficienței renale, cardiace, hepatice sau pulmonare, malignitate sau diabet (fiecare poate determina o rată a mortalității de până la 3 ori mai mare). O întârziere de 12 ore în luarea deciziei intervenționale poate duce la creșterea mortalității de la 10% la 20%“.