PNL solicită Avocatului Poporului contestarea la CCR a OUG privind Legile Justiţiei

miercuri, 17 octombrie 2018, 11:15
2 MIN
 PNL solicită Avocatului Poporului contestarea la CCR a OUG privind Legile Justiţiei

Partidul Naţional Liberal va depune miercuri, ora 15:00, o sesizare la Avocatul Poporului, prin care solicită contestarea la Curtea Constituţională a Ordonanţei de Urgenţă care modifică Legile Justiţiei, adoptată, luni, de Guvern.

Sesizarea va fi făcută în contextul în care liderul liberal, Ludovic Orban, anunţa luni că va solicita punctul de vedere al echipei juridice a partidului şi va lua în calcul sesizarea Avocatului Poporului privind Ordonanţa de Urgenţă care modifică Legile justiţiei.

"Echipa juridică a partidului va analiza în amănunt această ordonanţă, pentru că cel puţin articolul cu delegarea în funcţii de demnitate publică a magistraţilor a fost reintrodus deşi el a fost declarat neconstituţional în urma sesizării PNL. De asemenea s-au mai introdus tot peste rând, fără să aibă vreo legătură cu observaţiile Comisiei de la Veneţia, condiţii legate de ocuparea funcţiilor de procuror şef. (…) Sunt modificări la cele trei legi ale justiţiei care ne arată cât de pompieristic lucrează majoritatea guvernamentală. Vom solicita şi punctul de vedere din partea organismelor din cadrul sistemului de justiţie şi în cazul în care e necesar vom sesiza Avocatul Poporului", a afirmat luni liderul PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv al PNL care a avut loc luni la Parlament.

Tudorel Toader a prezentat, luni, prevederile OUG pe Legile justiţiei care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară. Ministrul a spus că prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine.

Schimbări sunt şi în ceea ce priveşte detaşările procurorilor. Procurorul general nu va mai decide detaşările de la parchete, ci Secţia pentru Procurori a CSM. La DIICOT şi DNA, creşte vârsta la 10 ani de experienţă în profesie, pentru a accede în funcţia de procuror la aceste structuri. Ordonanţa de urgenţă prevede şi o serie de modificări în ceea ce pruveşte amânarea pensionării anticipate a magistraţilor. Dacă varianta iniţială a OUG prevedea amânarea pensionărilor anticipate până pe 31 decembrie 2022, cea adoptată de Guvern luni prevede amânarea doar până la finele anului 2019. Actul normativ a intrat marţi în vigioare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Comentarii