PREMIERĂ la Iași! Puteţi decide pe ce să cheltuiască Primăria un milion de euro

luni, 23 aprilie 2018, 01:58
2 MIN
 PREMIERĂ la Iași! Puteţi decide pe ce să cheltuiască Primăria un milion de euro

Acesta este susţinut de aleşii locali liberali. Ce presupune el?

Liberalii au lansat un proiect inedit, de bugetare participativă, prin care ieşenii sunt invitaţi să facă propuneri pentru cheltuirea cât mai eficientă a sumei de un milion de euro. Fondul a fost aprobat în şedinţa Consiliului Local din februarie, în cadrul adoptării bugetului municipiului Iaşi pe anul în curs. În 2018, administraţia oraşului va avea la dispoziţie 555,4 milioane de lei, ceea ce înseamnă că proiectul bugetării participative – o premieră pentru Iaşi – va dispune asupra a 0,8 la sută din buget.

„Bugetarea participativă este un instrument democratic şi colaborativ prin care ne dorim ca ieşenii să spună ce proiecte prioritare ale comunităţii pot fi bugetate cu suma de un milion de euro. Practic, CL lasă cetăţenii să decidă direct ce se întâmplă cu un milion de euro: ei stabilesc priorităţile, ei propun proiectele, apoi tot ei le selectează prin vot, urmând ca autoritatea publică – în speţă, Primăria Iaşi – să le pună în aplicare ca şi cum ar fi fost decizia acestei instituţii“, a explicat liberalul Marius Bodea cum funcţionează acest proiect.

Suma va fi prezentă în fiecare buget anual, cu alte cuvinte, „procedura“ de propunere şi selecţie care se desfăşoară acum pentru prima dată se va relua şi în anii următori, cu un fond din ce în ce mai mare, până la „chiar 20 la sută din bugetul municipiului“, speră consilierul local Ciprian Bostan.

Iaşul devine al treilea oraş din ţară care aplică un asemenea proiect, după Oradea – care alocă 1,5 milioane de euro, şi Cluj – care pune la bătaie un milion, a precizat, la rândul lui consilierul liberal Răzvan Timofciuc.

Calendarul şi regulamentul de aplicare pot fi consultate pe iasi.tudecizi.info/. Iniţiatorii proiectelor le vor putea înre­gistra pe acest site în perioada 15 mai – 15 iunie.

„În prealabil, în perioada 22-30 aprilie, se va constitui un Comitet format din ONG-uri, mediul de afaceri, executivul Primăriei, reprezentanţi ai mass-media etc. care va supraveghea procesul bugetării participative, iar în perioada 1-15 mai va avea loc popularizarea acestei idei prin întâlniri cu cetăţenii“, a precizat consilierul Etienne Ignat.

Va urma analizarea şi apoi votul asupra proiectelor considerate eligibile, iar în august – anunţarea proiectului sau proiectelor cu cele mai multe voturi.

Comentarii