Premierul moldovean Pavel Filip, la ONU: Cerem Rusiei să îşi retragă imediat şi necondiţionat trupele din Transnistria

sâmbătă, 29 septembrie 2018, 11:38
2 MIN
 Premierul moldovean Pavel Filip, la ONU: Cerem Rusiei să îşi retragă imediat şi necondiţionat trupele din Transnistria

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a cerut sâmbătă de la tribuna ONU retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul Transnistriei. În discursul său, rostit în cadrul dezbaterilor generale ale sesiunii a 73-a a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Filip s-a referit şi la exerciţiile militare ale Grupului Operaţional de Forţe Ruse, spunând că staţionează ilegal în Republica Moldova, împreună cu stucturile paramilitare neconstituţionale, scrie Deschide.Md.

"Astăzi, încă o dată, de la această tribună, facem apel la Federaţia Rusă să înceteze aceste activităţi ilegale şi provocatoare şi să reînceapă, necondiţionat şi fără întârziere, procesul de retragere a forţelor militare şi armamentelor sale, conform angajamentelor asumate la Summit-ul OSCE din Istanbul din 1999 şi întru respectarea obligaţiilor care derivă din dreptul internaţional şi Carta ONU”, a declarat premierul Republicii Moldova. Pavel Filip le-a mulţumit statelor care au susţinut adoptarea de către Adunarea Generală ONU a rezoluţiei privind retragerea forţelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

"Adunarea Generală a declarat, fără echivoc, că neconformarea Federaţiei Ruse cu normele dreptului internaţional şi Carta ONU a condus la violarea făţişă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi, în consecinţă, ea trebuie să-şi retragă necondiţionat, complet şi fără întârziere armamentele şi forţele sale militare”, a subliniat prim-ministrul. Şeful Guvernului de la Chişinău a salutat şi înscrierea în agenda actualei sesiuni a AG ONU a unui punct nou privind "retragerea completă a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”, care înseamnă menţinerea acestui subiect în atenţia comunităţii internaţionale.

Premierul a menţionat că exerciţiile militare comune ale Grupului Operaţional de Forţe Ruse, staţionat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, cu structurile paramilitare neconstituţionale, reprezintă o violare continuă a “Acordului moldo-rus de încetare a focului din 1992”, document care conţine un angajament expres al Federaţiei Ruse privind asigurarea strictă a “neutralităţii forţelor militare ruse” pe durata procesului retragerii lor de pe teritoriul Republicii Moldova.  Pavel Filip a spus că retragerea completă a trupelor ruseşti va facilita procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de reintegrare a ţării. "În pofida dificultăţilor care frânează procesul de reglementare, autorităţile de la Chişinău sunt determinate să identifice, în formatul de negociere „5+2”, o soluţie politică pentru acest conflict prelungit, generat din exterior în partea de est a Republicii Moldova”, a subliniat prim-ministrul. 

Comentarii