Procuror ieșean înscris iar în cursa pentru funcția de procuror european. El fusese respins de Tudorel Toader

miercuri, 24 iulie 2019, 19:13
2 MIN
 Procuror ieșean înscris iar în cursa pentru funcția de procuror european. El fusese respins de Tudorel Toader

În urma interviurilor susținute de către candidații în numele României pentru funcția de procuror european la datele de 9 iulie, respectiv 23 iulie 2019, Comisia de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european, în urma deliberărilor, a selectat următorii candidați:

1. BORCOMAN Cătălin-Laurențiu, fost şef DIICOT Braşov;

2. DUMITRESCU Constantin-Claudiu, fost şef al Departamentului de Luptă Antifraudă, actual şef al Serviciului de combatere a corupţiei împotriva intereselor financiare ale UE din cadrul DNA;

3. HORODNICEANU Daniel-Constantin, fost procuror-şef DIICOT în perioada 2015-2018, anterior lucrând în Iași.

Cei trei candidați sunt incluși în lista cu trei candidaturi care va fi înaintată Consiliului Uniunii Europene.

Dintre cei opt candidați înscriși inițial, cinci au susținut interviul, doi s-au retras, iar unul a fost respins de comisia de selecție întrucât nu îndeplinea condițiile stabilite la articolul 1 alineat 3 din OUG 8/2019. Patru dintre candidații rămași în concurs au susținut interviul în data de 9 iulie 2019, iar cel de-al cincilea, în data de 23 iulie 2019.

"Selecția a fost organizată cu respectarea tuturor procedurilor legale, așa cum s-au stabilit în temeiul dispozițiilor din OUG 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.137 din 20 februarie 2019 și având în vedere Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/598 a Consiliului din 9 aprilie 2019 privind normele tranzitorii pentru numirea procurorilor europeni pentru primul mandat și pe durata lui, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/1939", mai precizează ministerul Justiției.

Evaluarea candidaților a fost făcută pe baza aspectelor relevante rezultate din susţinerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experiența practică relevantă, precum şi a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară.

Comentarii