Protocol SRI – DNA. Unde-i problema?

Desecretizarea, vineri, a protocolului de colaborare semnat în 2009 de SRI cu DNA a trecut neobservată. Că urma weekendul, că Gâdea şi compania erau în drum spre Sinaia sau că documentul nu era defel ofertant, nu ştim exact. Cert e că subiectul de presă s-a aprins abia luni, după un interviu luat de Sorina Matei fostului şef al DNA, Daniel Morar, actual judecător constituţional. Magistratul a susţinut că în timpul mandatului său la conducerea Direcţiei anticorupţie protocolul nu a fost respectat, că le-a cerut procurorilor din subordine să-l ignore, ba mai mult, că transcede cadrul legal. Suficient ca omul care conducea DNA în momentul instrumentării dosarului ICA să devină eroul zilei pentru angajaţii lui “domn’ profesor”. A doua zi, Codruţa Kovesi a explicat că protocolul a fost aplicat în timpul mandatului lui Daniel Morar de mii de magistraţi şi absolut nimeni nu a sesizat ceva ilegal. OK, poate n-o credem pe Kovesi. Dar atunci să-i oferim credit lui Daniel Morar, care, într-un interviu pentru Hotnews din 2012, lăuda colaborarea DNA cu SRI şi afirma răspicat că Serviciul n-a dirijat niciun dosar anticorupţie. Rar am văzut o schimbare atât de categorică a discursului la un politician, niciodată, la un magistrat. De altfel, să observăm că după răspunsul şefei DNA, Morar a revenit pe blogul Sorinei Matei cu o reacţie mai “împăciuitoare” în care spunea, în esenţă, că e treaba CSM să analizeze “implicaţiile” protocolului în sistemul judiciar.

Bun, dar în fond ce i se reproşează protocolului? Pentru că nici Daniel Morar, nici UNJR şi AMR (cele două asociaţii ale magistraţilor – apendice trustului Intact), nici fostul procuror Victor Ponta, nici luju.ro, nimeni, absolut nimeni n-a făcut referire la un articol/ aliniat (cu număr şi literă) din legislaţia penală care să fi fost încălcat. În toate luările de poziţie anti-protocol se invocă o temere (justificată sau nu) că ofiţerii SRI ar fi dictat dosarul sau parte din el procurorului de caz. Cu alte cuvinte, înţelegem de aici că nu protocolul în sine e problema, ci aplicarea lui. Ceea ce pe fond poate fi corect, dar e nevoie de exemple concrete. “În anul X, procurorul Y a instrumentat un dosar la comanda şi sub stricta supraveghere a ofiţerului Z.” Şi nu un singur exemplu, ci măcar trei-patru care să sugereze că subordonarea parchetelor de către Serviciu era un modus operandi.

Până când astfel de cazuri vor ieşi la lumină, “scandalul protocolului” trebuie interpretat drept un nou front deschis de “penali” împotriva justiţiei. O zarvă creată în jurul unui non-subiect, asemenea comisiei Manda, revocarea lui Kovesi, scandalul SPP etc. Toate aceste teme, care azi fac prima pagină, mâine se evaporă, au un dublu scop. Pe de o parte, să strecoare îndoiala în rândul susţinătorilor luptei împotriva corupţiei, pe ideea că dacă zilnic apare câte un scandal şi ultraşii DNA se vor gândi că “ceva ceva tre’ să fie acolo”. Pe de altă parte, mai parşiv, să provoace sau să adâncească faliile deja existente în sistemul judiciar. Bombardând săptămânal “casta” cu subiecte ultra-mediatizate, antipatiile personale dintre magistraţi se transformă în poziţii ireconciliabile, taberele moderate se radicalizează. Divide et impera.