Caută 
5 MIN
Elena Diaconescu, 48 ani, Iaşi: „În urmă cu 2 zile, în timp ce lucra la gradină, soţul meu a făcut un puseu de tensiune. Era foarte obosit, după o tură de noapte şi nu s-a mai odihnit, când a venit acasă. Drept să vă spun, nu este pentru prima oară când face acest lucru. La curte întotdeauna este de treabă. Problema este că, de data aceasta, i s-a făcut rău. Mi-a spus că că a simţit ca o pocnitură în urechea stângă, care a început apoi să îi ţiuie foarte tare. Şi, imediat, nu a mai auzit cu acea ureche. Evident că s-a speriat, s-a întins în pat şi eu i-am făcut un ceai, sperând să se liniştească. Însă, după câteva ore, starea sa era la fel: tot nu auzea cu urechea stângă, doar acel ţiuit continuu şi a devenit tot mai nervos. M-am dus la o vecină, asistentă medicală la Pediatrie, aceasta a venit şi i-a luat tensiunea. Ea mia spus că a făcut un puseu de tensiune, avea 19 cu 12, i-a dat ceva să-i mai scadă tensiunea şi a insistat că trebuie neapărat să mergem la medicul de familie sau la un spital unde are ORL. Soţul meu pare resemnat, pentru că nu s-a schimbat nimic în starea sa, după ce i-a scăzut tensiunea. Am vrea să ştim dacă, în timp, sunt şanse să-i revină auzul şi să scape de acel ţiuit sau ar trebui să facă un tratament în acest sens“.
Prof. Univ. Dr. Dan Mîrţu, medic primar ORL: „Înţeleg că este vorba de un pacient, care în urma unui puseu de creştere a tensiunii arteriale, acuză o pocnitură în ureche, urmată de ţiuituri şi de pierderea auzului în urechea respectivă. Ar trebui consultat de medic cardiolog, să primească medicaţie pentru puseul hipertensiv, dar trebuie să ştiţi că revenirea la valori normale a tensiunii arteriale nu este însoţită de revenirea auzului şi nici ţiuitul din ureche nu dispare, mai mult, devine foarte deranjant prin intensitate şi persistenţă.
Care este calea de urmat? Fiind vorba de o pierdere de auz însoţită de tinitus (ţiuituri), se recomandă un consult ORL. Mai mult, această pierdere bruscă a auzului reprezintă o urgenţă, deoarece posibila revenire a auzului la nivelul de dinaintea atacului hipertensiv, depinde de promptitudinea prezentării la medic. După cum aţi descris afecţiunea este vorba de Hipoacuzia Brusc Instalată. Aceasta are multiple cauze şi consider că este bine să fie cunoscute şi alte modalităşi de producere a afecţiunii de aceea o să vă ofer mai multe detalii medicale.
Hipoacuzia Brusc Instalată (SBI) reprezintă o pierdere de auz neurosenzorială mai mare de 30 dB pe minimum 3 frecvenţe care se instalează brusc, sau într- un interval scurt de timp (ore), la o persoană aparent sanatoasă. Discutând despre pierderea de auz, aceasta poate fi de transmisie, când sunetul este împiedecat să ajungă la urechea internă, care conţine celulele senzoriale auditive, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul unui dop de cerumen, sau neurosenzorială, când sunt lezate celulele din urechea internă, cum se întâmplă în SBI. Mai rar, hipoacuzia poate fi mixtă, atât de transmisie cât şi neurosenzorială.
Decibelul (dB) este o unitate de măsură a intensităţii sunetului, iar nivelul de 30 dB corespunde nivelului de intensitate a vocii de conversaţie. După gradul hipoacuziei, aceasta poate fi foarte uşoară, între 16 şi 25 dB, uşoară 26 şi 40 dB, moderată până la 65dB, severă până la 95 dB, şi profundă (cofoză) peste 96 dB. SBI reprezintă o urgenţă medicală deoarece recuperarea depinde de cât de repede este diagnosticată şi tratată, primele 24 -48 ore fiind esenţiale pentru restabilirea auzului.
Debutul afecţiunii se poate manifesta în diferite feluri, în funcţie de gravitatea afecţiunii, în formele uşoare este dificil de sesizat, dar persoana respectivă poate remarca faptul că este mai dificil să audă cu urechea respectivă când vorbeşte la telefon, alteori scăderea de auz este marcată şi este mai rapid sesizată.Alte simptome care pot să apară sunt senzaţie de presiune în ureche uni sau bilateral, ameţeală sau tinitus (ţiuituri în ureche). Aceste simptome sunt deosebit de deranjante şi, de obicei, determină imediat consultul medical.
După gravitate a SBI, vorbim de o formă a surdităţii uşoară, în care vocea de conversaţie se aude cu dificultate, o formă moderată, în care se aude doar vocea strigată şi o formă profundă în care pacientul nu mai aude nimic. Hipoacuzia care se instalează este de obicei unilaterală, dar se poate instala la ambele urechi, deci o surditate brusc instalată bilateral. În ceea ce priveşte cauza care o determină au fost implicate diverse mecanisme etiopatogenice, dar de cele mai multe ori este idiopatică, fără a putea fi evidenţiată o cauză aparentă (în 85-90% din cazuri). Se incriminează un mecanism vascular fie prin angiospasm, (care pare a fi cel mai frecvent mecanism etiopatogenic implicat în SBI), datorat stresului, oboselii, dezechilibrului neurovegetativ, alergiei, frigului.
Acestea sunt cazurile care răspund cel mai bine la tratament cu şanse mari de recuperare integrală a auzului. Un alt mecanism etiopatogenic este reprezentat de tromboză (obturarea vasului care irigă urechea internă), cum se întâmplă în cazul coagulopatiilor, sau fiind în cauză ateroscleroza, sau o embolie, în aritmii, valvulopatii, sau se produce o hemoragie, în cazul persoanelor hipertensive sau cu trombocitopenie, tratament anticoagulant, boli hemoragice. În aceste cazuri, revenirea auzului este problematică. Alt mecanism posibil şi care este mai frecvent la vârste relativ tinere, este cel viral. Au mai fost discutaţi şi alţi factori precum traumatismul, afecţiuni neurologice, boli autoimune, ototoxicele, neurinomul de acustic. Acestea sunt situaţii în care revenirea auzului depinde de posibilitatea de a trata afecţiunea care a cauzat surditatea.
Pentru a preciza diagnosticul este necesar un consult ORL care presupune un examen clinic complet, urmat de un examen otoscopic, preferabil prin otomicroscop. Examenul se completează cu o audiogramă tonală, impedansmetrie cu timpanogramă şi reflex stapedian, otoemisiuni, teste vestibulare, potenţiale evocate auditive, CT, RMN. Sunt necesare şi alte analize, precum hemoleucograma, ecografie, teste pentru diverse afecţiuni, dacă medicul le consideră necesare (lupus, herpes, HIV, lues). Diagnosticul diferenţial se face cu neurinomul de acustic, comoţia labirintică, dopul de cerumen, trauma sonoră, obstrucţia tubară acută. Tratamentul reprezintă o urgenţă, posibilitatea recuperării integrale fiind cu atât mai mare cu cat tratamentul este instituit mai precoce.
Dacă este aplicat în primele 24 – 48 ore, recuperarea este posibilă în 7 – 10 zile. Tratamentul se adresează cauzei care a determinat apariţia hipoacuziei, dar din păcate în majoritatea cazurilor aceasta rămâne incertă. În aceste situaţii se va încerca acoperirea prin tratament a mecanismelor etiopatogenice ce produc afecţiunea. Sunt folosite vasodilatatoare cerebrale şi periferice, antiinflamatoare, antivirale, diuretice, neurotonice, vitamine (E, C, Coenzima Q10), injecţii intratimpanice cu dexametazonă. Tratamentul este exclusiv de competenţa specialistului şi, pe cât posibil, va fi făcut într- un centru specializat.
În ceea ce priveşte prognosticul, formele uşoare au cele mai mari şanse de recuperare integrală. Prognosticul este mai prost pentru formele cu hipoacuzie marcată, pentru persoanele cu vârsta sub 16 ani sau mai mare de 65 ani. În cazul cand hipoacuzia survine pe frecvenţele înalte sau când este bilaterală, de cele mai multe ori, de asemenea, prognosticul nu este bun, revenirea auzului la nivelul anterior îmbolnăvirii fiind puţin probabilă. În cazul soţului dumneavoastră, în care hipoacuzia s-a instalat în urma puseului hipertensiv, este dificil de a prognostica revenirea auzului, dar este important de a se trata pentru afecţiunea de bază, hipertensiunea, pentru a preveni un nou atac. De asemenea, este extrem de important să se prezinte cât mai urgent la un serviciu ORL, pentru a fi investigat şi a i se institui o schemă terapeutică“.
