Razie care a vizat maşinile înmatriculate în afara României

miercuri, 23 octombrie 2019, 01:50
1 MIN
 Razie care a vizat maşinile înmatriculate în afara României

În două zile, poliţiştii de la Rutieră au ridicat peste 40 de permise de conducere în urma unor razii făcute pe drumurile din judeţul Iaşi pentru verificarea autoturismelor înmatriculate în alte state. Acţiunea a avut loc în zilele de 18 – 20 octombrie, fiind verificate aproximativ 450 de autovehicule şi date tot atâtea sancţiuni şoferilor. 

“Sub coordonarea Direcţiei Rutiere a avut loc, la nivel naţional, o acţiune de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă circulaţia pe drumurile publice din România. Aproape 80 de poliţişti rutieri au acţionat în trafic, iar în urma neregulilor constatate, poliţiştii au dat 446 de sancţiuni contravenţionale dintre care 29 au fost date conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Tot în cadrul acţiunii au fost retrase 9 certificate de înmatriculare, unul dintre acestea aparţinând unui conducător auto din alt stat, pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii