Reporterul total. De la Watergate la Donald Trump

Îi văd statura de după cortină în timp ce interlocutorul talk show-ului îl prezintă în superlative. Autor a 19 cărţi, din care 13 au fost best seller de prim loc, un record neatins de niciun alt autor contemporan. A scris cărţi despre nouă preşedinţi ai SUA, de la Nixon la Trump. Cea mai recentă carte a sa, “Frică. Trump la Casa Albă” a vândut 1.1 milioane exemplare în doar prima săptămână, iar vânzările depăşesc acum 2 milioane de exemplare. A întrecut recordul ultimilor 94 de ani privind vânzările înregistrate de o carte în doar prima săptămână de apariţie. A câştigat de două ori Premiul Pulitzer – prima dată pentru Watergate, împreună cu Carl Bernstein, iar a doua oară pentru felul cum a coordonat relatările despre atentatele teroriste din 2003, de la Washington Post. Robert Gates, fost director CIA, mărturisea că şi-ar fi dorit să îl recruteze pe Woodward în CIA, dar fiind talentul său deosebit de a-I face pe oameni să vorbească despre lucruri pe care în mod normal nu le-ar face publice.

În urma acestei prezentări de nepământean, Woodward, cel de pe scenă, pare mic în faţa lui însuşi, a celui de pe afiş. Şi, parcă pentru a confirma această inferioritate, pentru a se da jos de pe piedestal, se ia peste picior aducând vorba despre filmul „Toţi Oamenii Preşedintelui” (1976), când el a fost întruchipat de Robert Redford, iar Carl Bernstein – de Dustin Hoffman. “Am dezamăgit multe femei care văzuseră filmul. Mi-au dat întâlnire, iar când au deschis uşa, când în sfârşit m-au văzut…”, glumeşte Woodward lăsând publicul să îşi imagineze scena finală, aceea a dezamăgirii feminine în faţa staturii sale mult mai puţin fatale decât a lui Redford. Sala râde în hohote, efectul a fost cel scontat, iar reporterul Woodward, acum pe post de intervievat, a reuşit să creeze acea relaţie prietenoasă cu audienţa.

A fost un talk-show memorabil. Este greu să fac un sumar al celor declarate de Woodward, căci tot ce spunea când deschidea gura părea informaţie preţioasă, pagină de cronică, recital dintr-un volum vorbit de memorii, manual de jurnalism şi toate împreună. Lucrează de 47 de ani pentru The Washington Post!! “Cum de a reuşit să facă atâţia oameni să vorbească? Cum de i-a convins? Cum de a construit cazul Watergate? Sau atmosfera Casei Albe de azi? Răspunsul lui Woodward e năucitor de simplu: Pentru ca oamenii să răspundă trebuie să fie întrebaţi. Să nu li se rateze întrebarea. El şi-a făcut doar meseria – zice. Asta m-a impresionat cel mai mult la Woodward. Nu realizările sale fabuloase, ci determinarea de a fi un reporter autentic, care bate la uşă să pună întrebări şi nu se lasă până află răspunsul. Acest emeritus de 73 de ani, dublu laureat Pulitzer, întâmpinat cu teamă şi plecăciuni de mulţi dintre cei mai puternici politicieni ai lumii, încă bate cu încăpăţânare la uşa generalilor de patru stele, a şefilor administrativi şi politicienilor de vârf. Uneori ca să-i ia pe nepregătite. Alteori ca să le ofere oportunitatea de a spune ceea ce altfel nu ar reuşi să spună. Ca să răspundă, trebuie să fie mai întîi întrebaţi.

Nu aşteaptă el ca să fie contactat. Nu se simte prea important pentru talpă. Woodward are această metodă reportericească de când avea 20 de ani. Pentru a intervieva înalţi oficiali, îi caută acasă seara, uneori spre miezul nopţii, sunînd la uşă ori telefonând în prealabil şi anunţându-şi vizita peste patru minute. “Ideal este nici prea devreme, nici prea târziu. Pe la ora 8 şi ceva seara e timpul potrivit, după cină şi un pahar”, spune Woodward. “Woodward, are you still doing this shit?”, l-a întrebat nu demult un general la uşa căruia aterizase într-o seară, pe ne-anunţate.

Aşa a scos la iveală informaţii cheie pentru Afacerea Watergate, aşa a documentat şi cartea despre Trump. Un articol publicat în publicaţia Politico descrie discreţia totală a documentării cărţii despre Casa Albă în epoca fricii. “A fost un secret într-o Casă Albă a scurgerilor de informaţii. În ultimele 18 luni, Woodward nu a fost văzut în Casa Albă. Nu s-a instalat în biroul nimănui”. Când documentase cărţile despre Obama şi George Bush fusese văzut în Casa Albă documentând extensiv. Atmosfera era deschisă atunci. Însă prezenţa sa provocase şi atunci anxietate preşedinţilor şi celor din stafful administrativ – pentru că se temeau că Woodward ar putea scoate la iveală ceea ce nici ei nu ştiau.

În ciuda acestei invizibile documentări, cartea despre Trump anticipase a fi “ucigătoare. Toţi au vorbit cu Woodward”, spunea un oficial consemnat de Politico. Toţi, mai puţin Trump. “Cum de nu mi-ai cerut să vorbeşti cu mine? Ştiu că eşti om corect” – l-a întrebat Trump la telefon când a aflat de cartea aflată la tipar – o afirmaţie pe care, apropos, nu o mai împărtăşeşte acum!”, adaugă Woodward, a cărui carte Trump e etichetat-o drept invenţie pură. Woodward ceruse acces la Preşedinte “prin canalele obişnuite”, dar nu a fost primit. Victimizându-se, Trump a spus că a fost sabotat de către staff.

Cartea “Frică la Casa Albă” a primit şi comentarii critice. Revista Vox i-a făcut de exemplu o recenzie detaliată, în care evidenţiază rolul important al surselor în arhitectura cărţii. Cu alte cuvinte, nu importanţa subiectului neapărat, ci valoarea informaţiei despre subiect îi crează dimensiunea în carte. Woodward a recunoscut acest lucru când cineva din sală a menţionat că despre subiectul cutare are doar un paragraf. “Doar un paragraf de informaţie nouă am reuşit să adun”, a spus el. Valoarea adăugată este la Woodward rodul investigaţiei personale. Restul nu-şi asumă. E reporterul total. Scrie ce produce, nimic mai mult.

Vreo patruzeci de oameni s-au aşezat la rând, în faţa microfoanelor pentru public, dorind să îi pună o întrebare. Probabil că show-ul ar fi ţinut până dimineaţă dacă ar fi răspuns tuturor. A încheiat cu nişte cuvinte ce au sunat a verdict pentru pacea mondială şi pentru democraţie: “Trăim un timp periculos. Puneţi-vă centurile de siguranţă!”

În acest timp periculos, existenţa unor reporteri de investigaţie ca Woodward – o specie pe cale de dispariţie – este cu atât mai importantă pentru apărarea bastionului democraţiei şi guvernării sănătoase. Pe de altă parte, în acest timp periculos, Woodward scrie o carte despre starea lucrurilor, o carte care se vinde în 2 milioane de exemplare, iar impactul acestei cărţi asupra nucleului dur al lui Trump este – cel puţin până acum – nul.

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde,în prezent este Scientific Integrity Associate în cadrul Duke Office of Scientific Integrity.