De Sănătate

Punem punctul pe știi

Riscul de osteoporoză și fracturi crește peste vârsta de 65 de ani

miercuri, 07 februarie 2024, 10:39
4 MIN
 Riscul de osteoporoză și fracturi crește peste vârsta de 65 de ani

Corina Aldea, 64 ani, Bacău: Iarna trecută am alunecat pe gheață și, căzând pe mâna dreaptă, încheietura mâinii s-a rupt. A trebuit ca oasele să fie repuse la loc, iar apoi am purtat ghips o perioadă de câteva luni, rămânând cu dureri și o deformare. Acum două săptămâni, încercând să mă sui într-un autobuz, când mai aveam câțiva pași până la refugiul din stație, m-am împiedicat și, încercând să protejez mâna deja ruptă, am încercat să mă sprijin în cădere în mâna stângă, care s-a rupt și ea. Acum sunt din nou în ghips. Medicul ortoped care mi-a pus mâna în ghips m-a trimis la un laborator din oraș și am facut o osteodensitometrie care a arătat că am osteoporoză. Ce trebuie să fac ca să nu mai am astfel de probleme?

 

Conf. Dr. Maria Christina Ungureanu, medic primar endocrinolog, Clinica de Endocrinologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon”, Iași: Osteoporoza este o afecţiune în care oasele devin fragile și puteţi dezvolta fracturi la traumatisme ușoare. Este de departe cea mai frecventă boală metabolică osoasă şi afectează circa 200 milioane de persoane de pretutindeni. Aproximativ 1 din 3 femei şi 1 din 5 bărbaţi cu vârsta peste 50 ani vor avea o fractură la nivel vertebral, antebraţ, șold sau humerus.
 
 
Osul este un țesut viu care, în mod constant, se resoarbe și este înlocuit. Masa osoasă se formează în tinereţe atingând un vârf în jurul vârstei de 25-30 ani. După această vârsta începe o pierdere lentă de masă osoasă care se accelerează odată cu intrarea la menopauză dar și în alte sitúaţii. Practic osteoporoza apare atunci cand formarea de os nou nu ţine pasul cu pierderea osului vechi.
 
Condiţiile în care pierderea de masă osoasă se accelerează și crește riscul de osteoporoză și fracturi se numesc factori de risc. Acești factori parte sunt inevitabili, dar parte pot fi evitaţi: 
• Vârsta > 65 ani
• Greutate corporală redusă (indice de masă corporală < 20 kg/m2) 
• Antecedente familiale de fractură osteoporotică (fractură de șold la părinţi)
• Menopauză precoce sub 45 ani
• Deficit de vitamina D, aport scăzut de calciu 
• Fumat activ
• Consum crescut de alcool
• Utilizarea cronică de medicamente: glucocorticoizi, anumite medicamente utilizate în cancerul de sân, cancerul de prostată
• Dezvoltarea anumitor afecţiuni: sindrom de malabsorbţie, hipertiroidism, hiperparatiroidism, poliartrită reumatoidă, diabet zaharat.
 
Osteoporoza este o afecţiune ce se manifestă clinic tardiv fiind iniţial asimptomatică. 
Primele semne includ: dureri de spate, pierderea în înălţime și o poziţie aplecată înainte (cifoză) – aceste semne sunt determinate de fragilizarea vertebrelor cu prăbușirea și tasarea corpilor vertebrali.  Ȋn momentul când devine clinic manifestă apar fracturile de fragilitate.  Fracturile de fragilitate se definesc ca fiind fracturile produse prin cădere de la propria înălţime sau mai puţin, fără un alt factor traumatic agresiv (de exemplu împiedicarea de un prag, căderea pe gheaţă – ca în cazul dvs.). 
 
Fracturile de fragilitate sunt responsabile de o morbiditate semnificativă cu afectarea importantă a calităţii vieţii datorită durerii, impotenţei funcţionale şi a pierderii independenţei. Ȋn 2 ani de la o fractură de şold mortalitatea este de 10-20% pentru femei şi 40% pentru bărbaţi iar riscul unei noi fracturi ulterioare este de 2,5 ori mai mare. 50% din persoanele care supravieţuiesc unei fracturi de şold devin dependente de cadru sau personal de îngrijire. 
 
Deoarece, iniţial, boala este asimtomatică trebuie efectuat un screening prin determinarea densităţii mineral osoase (DMO) la pacienţii care prezintă risc de osteoporoză și fracturi. Evaluarea DMO se recomandă a fi efectuată prin densitometrie osoasă cu raze X (DXA). Aceasta este o procedură simplă, rapidă și neinvazivă. Cantitatea de radiații utilizată este extrem de mică (mai puțin de o zecime din doza unei radiografii toracice standard și mai puțin de o zi de expunere la radiații naturale). DXA se recomandă la anumite categorii de pacienţi: 
 
• femeile cu vârsta de 65 de ani sau peste și bărbaţi peste 70 ani
• femeile aflate la menopauză cu istoric de fracturi de fragilitate, cu osteoporoză identificată radiologic, greutate redusă, părinţi cu antecedente de fractură de șold, menopauză precoce, fumat activ, consum excesiv de alcool, osteoporoză secundară din bolile cronice menţionate mai sus
 
Densitatea mineral osoasă obţinută prin evaluare DXA este raportată sub forma scorului T care compară DMO a unui individ cu DMO medie pentru rasă şi sex atinsă la vârsta de 25 ani (când este maximă). 
 
Medicul specialist, la final, în funcţie de antecedentele dumneavoastră, de factorii de risc și valoarea scorului T va determina riscul de fractură pe 10 ani cu ajutorul unui algoritm computerizat dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și adaptat pentru România.
 
Nu există tratament pentru osteoporoză cu normalizarea completă a densităţii mineral osoase. Intervenţia terapeutică precoce previne osteoporoza, iar în caz de osteoporoză stabilită,  densitatea mineral osoasă poate fi ameliorată cu scăderea riscului de fractură.
 
Managementul osteoporozei include ca măsuri generale: 
– Nutriţie adecvată, cu aport corect proteic, calciu 1000-1200 mg/zi din alimentaţie și/sau suplimente alimentare şi vitamina D 800-2000UI/zi;
– Adaptarea posturii şi profilaxia căderilor:
– Adaptarea suprafeţei de lucru la înălţimea persoanei respective, evitarea îndoirii coloanei vertebrale (ridicare obiecte grele)
– Exerciţiu fizic: mersul pe jos, jogging-ul, alergarea, urcatul scarilor, exerciții de echilibru
– Prevenţia căderilor: evitarea în casă a preșurilor, traverselor, cablurilor, suprafeţelor lunecoase, folosirea mâinii curente la scări 
 
Tratamentul farmacologic se recomandă pacienţilor: diagnosticaţi cu osteoporoză prin analiza DXA; celor cu fractură osteoporotică și anumitor pacienţi cu probabilitate mare de fractură majoră osteoporotică (antebraţ, humerus, șold, vertebră).
 
Pentru iniţierea tratamentului farmacologic medicul de familie vă va dirija spre endocrinolog sau reumatolog. 
 
De reţinut că nu orice femeie când intră la menopauză trebuie să facă analiza DXA și scopul tratamentului este ameliorarea riscului de fracură; creșterea scorului T de pe analiza DXA este doar unul din factorii care trebuie luaţi în calcul”.
 

Comentarii