Ruşinea asfaltărilor: Şoseaua Naţională: De luni de zile nu vezi ţipenie de om pe şantier

miercuri, 08 august 2018, 01:49
3 MIN
 Ruşinea asfaltărilor: Şoseaua Naţională: De luni de zile nu vezi ţipenie de om pe şantier

Ce „motive“ invocă Primăria pentru o lucrare începută în aprilie 2017. Locatarii din zonă se chinuie, praful se ridică, firmele îşi încasează banii, ba mai mult, primesc şi „bonusuri“.

Şoseaua Naţională arată ca după bombardament. La şase luni de la finalizarea lu­crărilor la reţelele de termoficare, şantierul a fost abandonat şi nu s-a intervenit încă pentru asfaltarea străzii cu toate că există un contract încheiat în acest sens.

Oficialii Primăriei invocă probleme la stratul-suport al străzii care a fost afectat de lucrările din subteran mai mult decât era prevăzut iniţial. Astfel, spune viceprimarul Gabriel Harabagiu, trebuie recalculate anumite cantităţi de materiale ce vor fi folosite, ceea ce va duce şi la înche­ierea unui act adiţional cu executantul luc­rărilor de asfaltare (asocierea Conest – Via­rom).

Harabagiu dă asigurări că suplimentarea de fonduri va fi nesemnificativă. „Banii suplimentari înseamnă câteva sute de metri cubi de balastru şi compactarea lor“, a declarat ieri edilul. Un termen clar pentru începerea lucrărilor nu a fost anunţat, dar Harabagiu a susţinut că expertiza va fi gata săptămâna viitoare.

Nori de praf pe vreme însorită, valuri de noroi pe ploaie

În martie 2018, Veolia Energie Iaşi a anunţat finalizarea lucrărilor la reţeaua de termoficare pe şos. Naţională pe tronsonul cuprins între Podul de Piatră şi Podul Roş, în lungime de 1,1 km. Cu toate acestea, ulterior acestui anunţ, pe şantier au mai putut fi văzuţi, dar nu pentru multă vreme, muncitori ce interveneau la reţele.

Lucrările au făcut parte din­tr-un proiect mai mare, în valoare de 68 mi­lioane lei, ce vizează reabilitarea a 25 km de reţele primare şi a 50 km de reţele secundare de pe raza oraşului.

Implementarea este asi­gurată de asocierea Conest – Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii – IPCT In­stalaţii, prima firmă menţionată fiind parte şi din asocierea care a câştigat contractul de asfaltare a şos. Naţionale în cadrul unui proiect distinct.

De câteva luni, şoseaua arată deplorabil, spre disperarea cetăţenilor din zonă. Circulaţia pe acea porţiune reprezintă un calvar atât pentru şoferi, cât şi pentru pie­toni. Când plouă, şoseaua se umple de noroi, iar pe vreme însorită se ridică nori de praf.

La solicitarea „Ziarului de Iaşi“, Primăria a venit ieri cu o explicaţie: se fac recalculări în ceea ce priveşte cantităţile de materiale care urmează să fie utilizate. Viceprimarul Gabriel Harabagiu a susţinut că aceste recalculări sunt necesare întrucât, în urma intervenţiilor la reţeaua de termoficare, a fost afectat stratul-suport al străzii.

„Sunt recalculări ale cantităţilor, nu este o reproiectare a lucrărilor. Expertiza o vom primi săptămâna viitoare şi, ulterior, vor putea începe lucrările de asfaltare în baza unei dispoziţii de şantier, amplasamentul este predat, executantul are front de lucru.

Banii suplimentari înseamnă câteva sute de metri cubi de balastru şi compactarea lor“, a declarat viceprimarul Gabriel Harabagiu. Acesta nu a avansat un termen concret de începere a lucrărilor. Lucrările de asfaltare sunt cuprinse în proiectul de refacere a carosabilului aferent Splai Bahlui mal drept, finanţat cu fonduri de la bugetul local.

În cadrul acestui proiect a fost realizată şi noua stradă dintre Podul de Piatră şi Podul Roş, pe fosta cale de rulare a tramvaielor. Lucrările pe Splai Bahlui mal drept au început în aprilie 2017, iar asfaltarea şos. Naţionale a fost amânată până după finalizarea intervenţiilor la reţeaua de termoficare.

În total, proiectul Splai Bahlui mal drept are o valoare de 37 milioane lei şi cuprinde asfaltarea a peste 6 km de străzi pe tronsonul cuprins între Podul de Piatră şi Podul Sf. Ioan. 

Comentarii